AcasăSocialLegea antifumat este constituțională. Până când se mai fumează în cluburi

Legea antifumat este constituțională. Până când se mai fumează în cluburi

-

Curtea Constituțională a decis, cu unanimitate de voturi, că legea care interzice fumatul în spații publice este constituțională. Dacă va fi promulgată, legea ca intra în vigoare după 45 de zile. Prin urmare, fumatul va fi interzis în spațiile publice cel mai probabil de la jumătatea lunii martie.

Președintele CCR, Augustin Zegrean, a spus înainte să intre la ședință că are timp 45 de zile să-și fumeze țigările publice și a adăugat că printre judecătorii Curții, doi sunt fumători.

„Legea intră în vigoare la 45 de zile de la publicare în Monitorul Oficial. Mă las de fumat, în spaţiile publice, în momentul în care legea intră în vigoare. Nu cred că m-aţi văzut fumând în spaţiile publice“, a spus Zegrean înainte de şedinţa CCR.

Legea care interzice fumatul inclusiv în cluburi și restaurante a ajuns în dezbatere la Curtea Constituțională, în urma unei contestații depuse de 33 de parlamentari.

„Sunt grav încălcate, în opinia mea cinci drepturi fundamentale, dreptul la egalitate, universalitate raportat la drepturile persoanei de a dispune de propria persoană, dreptul la libertate economică, asociere și proprietate privată”, e de părere parlamentarul Daniel Fenechiu, unul dintre semnatarii contestației care a ajuns pe masa CCR.

Inițial, la primul vot, în Senat, proiectul legislativ nu propunea interdicții și pentru cluburi și restaurante, iar modificările au fost propuse de deputatul PSD Aurelia Cristea.

Deputatul PSD Cristea spunea, atunci când a propus modificările, că motivele care au stat la baza acestor demersuri sunt cele ale „unei mame îngrijorate, care, pe deasupra, este și deputat și, implicit, primește sesizări din partea cetățenilor”.

„Acest proiect de lege înseamnă, în primul rând, un pariu pentru generația tânără, o modalitate prin care tinerii să înveţe respectul reciproc şi să se obişnuiască să socializeze în baruri/restaurante/cafenele şi fără tutun. Să fie la modă să nu fumezi!

Fac apel inclusiv la fumători şi la proprietarii din HoReCa, pentru că nu este o lege a discriminării, este o lege pentru sănătatea noastră! În ciuda percepţiei generale, această lege nu va afecta industria HoReCa, ci va încuraja un nou tip de cultură, de comportament al consumatorilor, la care vor lua parte întreaga familie, inclusiv copiii, consumatorii de mâine.

Cred, sincer, că, prin asumarea unei astfel de atitudini colective, vom creşte calitatea vieţii noastre, a tuturor, atât a fumătorilor- care ar putea alege să se lase din comoditate, cât şi a „victimelor colaterale” ale fumatului pasiv!”, a mai adăugat Aurelia Cristea.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările GreatNews

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce ministere își doresc partidele în următorul Guvern

0
PSD, PNL, USR și UDMR pare să se fi pus de acord pentru constituirea unui guvern. Social-democrații au propus să există o rocadă și...

Câți români susțin creșterea cheltuielilor în domeniul apărării

0
Peste 72% dintre români ar susţine o creştere a cheltuielilor pentru apărare, astfel încât România să îşi poată apăra suveranitatea în cazul unei agresiuni...

Câți bani vor cheltui românii în vacanța de vara aceasta și...

0
83% dintre români au deja un plan pentru vacanța din acest sezon, însă 6% nu vor pleca deloc în concediu, în timp ce 12%...