Istoria lucrurilor mici, care ne fac viața mai ușoară

Cea mai veche monedă descoperită

Deși sunt multe obiecte care și-au pierdut scopul pentru care au fost create și au fost date uitării de către oameni, mai există încă foarte multe lucruri create acum mii de ani care încă ne fac viața mai ușoară în fiecare zi.

De la sutienul care a fost descoperit că a fost folosit în urmă cu mai bine de 500 de ani și până la monede care au fost folosite acum 2700 de ani, toate aceste obiecte încă sunt folosite cu succes în ziua de azi de către oameni din toată lumea.

Cel mai vechi glob descoperit are 510 ani și a fost gravat pe un ou de struț, iar în prezent se folosesc tehnici mai complicate pentru a-i ajuta pe elevi ca să învețe statele și oceanele lumii. Globurile din prezent sunt făcute din sticlă, sunt mai colorate, dar deservesc aceluiași scop ca cel mai vechi obiect de acest fel descoperit.

Cel mai vechi glob
Cel mai vechi glob

Cea mai veche monedă care a fost găsită are 2700 de ani și a fost descoperită în Turcia. Pe o parte are gravat un cap de leu, în timp ce pe partea cealaltă este netedă.

În prezent, monezile sunt folosite în fiecare zi pentru cumpărături, în toate colțurile lumii și sunt confecționate din metale sau din nemetale, iar cele mai valoroase sunt cele din aur.

Cea mai veche monedă
Cea mai veche monedă

Guma de mestecat este consumată în fiecare zi în toate țările lumii. Mentolată, cu aromă de fructe sau cu fluor, guma de mestecat ne ajută să ne menținem respirația proaspătă. Cea mai veche gumă de mestecat are aproximativ 5000 de ani și a fost descoperită în Finlanda. Nu se știe încă ce rol avea, iar specialiștii susțin că ar fi putut fi folosită fie pentru a lipi ceva, fie pentru mestecat, mai ales că este făcută din coajă de mesteacăn.

Cea mai veche gumă
Cea mai veche gumă

Cel mai vechi sutien are 500 de ani și se crede că a fost folosit între 1390 și 1485 în Austria. Deși există mai multe menționări despre sutiene, acesta este cel mai vechi descoperit. Din scrieri, se știa faptul că femeile preferau să își confecționeze singure lenjeria intimă și că nu apelau la croitori pentru aceste piese delicate, iar modelul s-a păstrat până în ziua de astăzi când doar materialele folosite sunt diferite. Dacă sutienul descoperit în Austria era dintr-un material organic, producătorii de lenjerie intimă folosesc în prezent bumbac, spandex, polyester și alte materiale care se întind ușor și care permit pielii să respire.

Cel mai vechi sutien descoperit
Cel mai vechi sutien descoperit

Ca o măsură împotriva sarcinilor nedorite și pentru a evita bolile cu transmitere sexuală, cele mai vechi prezervative descoperite erau confecționate din diverse materiale sau chiar din intestine de animale. Până în secolul XX când a fost descoperit latexul, prezervativele erau destul de greu de obținut. Cel mai vechi prezervativ descoperit are 370 de ani și a fost găsit în Suedia. El venea cu instrucțiuni de folosire și putea fi refolosit.

Cel mai vechi prezervativ
Cel mai vechi prezervativ

Numărul utilizatorilor de prezervative la nivel mondial se ridică în prezent la aproximativ 750 de milioane în fiecare an, în timp ce producţia totală însumează 15 miliarde de unităţi, conform Science World Report.

În prezent, nu ne putem imagina viața fără pantaloni. Pe lângă faptul că sunt confortabili și că ne țin de cald atunci când este foarte frig afară, în pantaloni ne simțim încrezători, iar materialele folosite sunt dintre cele mai diverse. Colanții, blugii, pantalonii reiați, pantalonii din stofă sau de trening reușesc să ne ajute în fiecare zi în activitățile pe care le facem.

Cei mai vechi pantaloni
Cei mai vechi pantaloni

Cei mai vechi pantaloni descoperiți au 3300 de ani și provin din vestul Chinei. Aceștia seamănă foarte mult cu cei purtați în prezent. Arheologii cred că nomazii care trăiau în acea zonă au creat pantalonii pentru a-i ajuta în timpul călăriei.

Recomandările editorilor GreatNews:

Un tânăr orb cucerește lumea cu picturile sale

Locuri de muncă în străinătate. Cele mai bune oferte în agricultură

Iohannis a oprit măcelul din păduri


Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe
 pagina noastră de Facebook.


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.