Încă o zi cu peste 30.000 de cazuri de COVID-19 în România. Expert: Probabil ajungem la 50.000 pe zi

FOTO: valerushka_kay/Pixabay.com
FOTO: valerushka_kay/Pixabay.com

În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate peste 31.000 de noi cazuri de COVID-19 și 71 de decese, potrivitdatelor parțiale transmise joi. Cu o zi în urmă au fost anunțate 34.255 de îmbolnăviri.

Cercetătorul Octavian Jurma estimează că România va ajunge să înregistreze 50.000 de cazuri pe zi până la sfârșitul săptămânii viitoare.

„Mai avem cu certitudine o perioadă de creștere săptămâna viitoare, când vom vedea probabil încă o dublare a numărului de cazuri, vom vedea probabil peste 50.000 de cazuri pe zi până la sfârșitul săptămânii viitoare și abia peste două săptămâni ne putem aștepta la acel vârf”, a spus Octavian Jurma, într-o intervenție la B1 TV.

Întrebat dacă la 50.000 de cazuri pe zi bolnavii vor bloca secțiile ATI, Octavian Jurma a răspuns: „Este foarte probabil că da. Știm foarte bine că și înainte de valul Delta se spunea că în România, prin imunizarea după infectare, prin faptul că suntem totuși 30% vaccinați, cât eram pe atunci, nu are cum să fie valul Delta chiar atât de grav, probabil că va fi în cel mai rău caz ca valul Alpha. Am văzut că în țările puternic vaccinate valul Delta a fost aproape inofensiv, a produs mai puține decese decât în România la de 10 ori mai multe cazuri”.

„În general, dacă ne uităm, vedem că numărul de cazuri raportate este cel mai scăzut luni pentru că vin testele de duminică, însă pe de altă parte luni avem cea mai mare rată de pozitivare, adică în general se testează doar cei simptomatici, doar cei care au nevoie să se testeze. Acest lucru nu s-a întâmplat astăzi, deși față de luni, când au fost 38.000 de teste, am testat peste 100.000 de teste, deci aproape de trei ori mai mult. Rata de pozitivare a rămas aceeași.

Am mărit foarte mult numărul de teste, dar n-am reușit să le mărim atât de mult încât să prindem pandemia din urmă. Abia ținem pasul cu ea în continuare, ceea ce înseamnă că avem o creștere reală, fulminantă, care va atinge un platou la un moment dat, însă suntem abia în a cincea săptămână a pandemiei. Niciunde nu s-a ajuns mai repede, la un vârf, de șase săptămâni, nici în Africa de Sud, nici în Marea Britanie”, a declarat cercetătorul.