Grădina zoologică din Praga. Cum a reușit Cehia să concureze cu SUA, Germania şi Franța

Gradina_zoologica_praga_flamingo_03

Când a aflat că Zoo Praga se află pe locul 7 în topul celor mai frumoase grădini zoologice din lume întocmit de Forbes Magazine, fostul director al grădinii, Petr Fejk, s-a declarat uimit de compania selectă în care se afla instituția pe care o conducea, alături de grădini zoologice mult mai mari precum Animal Kingdom din Orlando, SUA sau Beauval Zoo din Franța.

Într-adevăr, pentru o țară atât de mică precum Cehia, care nu dispune de resursele financiare ale unor state precum Germania, Austria sau Statele Unite, este uimitor ce a reușit să facă hărnicia și devotamentul oamenilor.

Gândindu-se cum se face că Zoo Praga a ajuns atât de sus în clasament, Petr Fejk a răspuns că grădina este una dinamică și caldă, apropiată de vizitatorii pe care îi tratează ca pe niște prieteni: „Grădina este activă și prietenoasă. Aici, vizitatorii și animalele se simt la fel – și unii și alții se simt bine”.

Ocolul Pământului în cinci ore

Exact așa m-am simțit imediat ce am trecut de porțile de la intrare. Animalele nu stăteau pe beton sau în cuști minuscule, ci în spații largi ce ajungeau chiar la sute de metri pătrați. Nici măcar țarcurile nu aveau un aer opresiv, iar acolo unde s-a putut s-a renunțat chiar și la gratii și garduri. Spre exemplu, țarcul în care stăteau cămilele nu avea gard spre aleea de vizitare, ci un șanț săpat în pământ, căptușit cu bușteni, care le-ar fi împiedicat pe cămile să plece în caz că așa ceva le-ar fi dat prin cap.

Gradina_zoologica_praga_ursul_polar

Gradina_zoologica_praga_papagali_00

Gradina_zoologica_praga_varanul_de_komodo

Gradina_zoologica_praga_rozator

Gradina_zoologica_praga

Gradina_zoologica_praga_camile

Gradina_zoologica_praga_broaste_testoase

Gradina_zoologica_praga_cerb

Deși are o suprafață de numai 45 de hectare (uriașă dacă ne gândim la grădinile zoo din România, dar modestă față de cele peste 200 de hectare ale parcului din Orlando), Zoo Praga adăpostește în jur de 4.600 de animale ce reprezintă 670 de specii din întreaga lume. Dacă vrei să vizitezi toată grădina într-o zi, fără să te grăbești, rezervă-ți patru-cinci ore pentru tur.

Alte animale ar fi chiar libere să dea o tură prin grădina zoologică dacă nu s-ar fi obișnuit să stea într-un loc anume. Este cazul păunilor care stau cocoțați într-un copac uriaș neîngrădit în vreun fel, pe care l-ar putea părăsi ușor dacă ar vrea.

Gradina_zoologica_praga_jungla_indoneziana

Gradina_zoologica_praga_jungla_indoneziana_00

Gradina_zoologica_praga_jungla_indoneziana_urangutan

Unul dintre cele mai pline de farmec pavilioane este cel al „Junglei indoneziene”: dacă afară e frig, așteaptă-te să ți se aburească ochelarii imediat ce ai pășit înăuntru. Vei fi înconjurat de cascade, râuri, liane, trunchiuri calde de copaci, ferigi, flori exotice și foarte mult verde, chiar dacă vizitezi parcul în toiul iernii. Urangutanii și babuinii se vor ține la distanță de tine, legănându-se pe frânghii sau călărind bușteni.

Uimitoare este și zona dedicată caprelor care trăiesc în munți, la altitudini mari. Profitând de colinele stâncoase naturale care se înalță în acea parte a parcului, au fost amenajați adevărați pereți din piatră, abrupți ca vârfurile din Bucegi, pe care animalele cu picioare puternice zburdă de parcă s-ar afla pe Jepii Mari.

Gradina_zoologica_praga_capre

Gradina_zoologica_praga_capre_00

Peste un milion de vizitatori anual

Nașterea Mojei în 2004, prima gorilă născută vreodată pe teritoriul Cehiei, demonstrează același lucru: instituția încearcă și chiar reușește să le ofere animalelor condiții cât mai apropiate de cele din sălbăticie. Nu doar Moja, ci și pui de gheparzi sau de cămile au văzut lumina zilei în Praga.

Petr Fejk este omul care a condus grădina zoologică până în anul 2010 și cel pe care toată îl lumea îl arată cu degetul drept „creierul” sub îndrumarea căruia Zoo Praga a devenit nu doar un loc incredibil de frumos, ci și un brand internațional, care atrage turiști din toată lumea. În anul 2008, aproximativ 1,2 milioane de vizitatori i-au trecut pragul.

Gradina_zoologica_praga_gorile

Gradina_zoologica_praga_ibisi

Curiozitatea a fost stimulată deoarece în fiecare an managementul instituției a încercat să aducă ceva nou: în 2004 a fost deschis pavilionul „Jungla indoneziană”, în 2008 a fost construit pavilionul pentru gaviali, în 2009 s-au extins magazinele, terasele și foișoarele intime unde turiștii se pot odihni în timpul turului. Chiar și acum se lucrează la extinderea grădinii în partea de nord-vest.

Nu trebuie să ții un elefant în apartament pentru a-l adopta

Însă partea cea mai importantă a fost de a crea o legătură între turist și animale. În acest sens a fost lansat un program de sponsorizare prin SMS-uri. Pur și simplu trimiți un mesaj la numărul de telefon 8 77 77 în care scrii numele speciei de la Zoo Praga pe care o îndrăgești cel mai tare: elefant, girafă, broască țestoască etc.

Donatorul plătește astfel prețul obișnuit pentru un SMS plus 30 de coroane (puțin peste un euro), bani care vor ajunge la animale. Aici găsești mai multe instrucțiuni despre cum să faci o donație pentru Zoo Praga.

Gradina_zoologica_praga_elefant_09

Toți cei care donează minimum 100 de coroane (4 euro) devin sponsori oficiali ai grădinii zoologice și primesc în semn de recunoștință o invitație la întâlnirea anuală a sponsorilor și a prietenilor grădinii, precum și un ecuson cu numele donatorului.

Poate că cea mai interesantă formă de spargere a barierei obișnuite dintre vizitatori și animalele pe care aceștia le privesc este sistemul adopțiilor, derulat cu succes de grădina zoologică din Praga. Orice persoană care plătește o taxă anuală (care diferă de la o specie la alta) pentru a acoperi o parte din banii necesari pentru hrana și întreținerea unei viețuitoare, devine părintele adoptiv al animalului timp de un an de zile.

Mama sau tatăl adoptiv va primi un certificat care atestă adopția, o fotografie cu animalul adoptat, o vizită gratuită pentru toată familia la zoo, invitații la evenimentele importante desfășurate de-a lungul anului, reviste și materiale promoționale.

Gradina_zoologica_praga_broaste_testoase_00

Gradina_zoologica_praga_casuar

Informații utile:

Un bilet pentru adulți costă 150 de coroane (aproximativ 6 euro), iar copiii, studenții și pensionarii plătesc numai 100 de coroane (4 euro). Aici poți afla informații detaliate despre mai multe tipuri de bilete.

Grădina zoologică este deschisă în fiecare zi a anului, inclusiv pe 25 decembrie sau 1 ianuarie, începând cu ora 9:00. Iarna, programul de vizitare este redus (doar până la ora 16:00), însă vara turiștii pot sta până la 19:00.

Cum ajungi la grădina zoo din Praga

Pentru a ajunge la Zoo Praga trebuie să iei metroul pe linia roșie (C) și să cobori în stația Nadrazi Holesovice. De acolo vei lua autobuzul 112 și vei coborî la ultima stație, exact în fața grădinii zoo.

Gradina_zoologica_praga_Africa

Gradina_zoologica_praga_flamingo


Gradina_zoologica_praga_foci

Gradina_zoologica_praga_foisor

Gradina_zoologica_praga_lame

Gradina_zoologica_praga_papagali

Gradina_zoologica_praga_pasare

Gradina_zoologica_praga_soparle

Gradina_zoologica_praga_lac

Foto: Andreea Dogar