Florin Cîțu: ”Revenirea la normalitate, de la 1 iunie”

Florin Cîțu
Florin Cîțu

”Astăzi voi anunța constituirea unui comitet interministerial care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate în România”, a declarat premierul Florin Cîțu într-o conferință susținută la Palatul Victoriei.

Premierul a anunțat că noul comitet interministerial va cuprinde atât toate ministerele, cât și patronate sau alte asociații.

”1 iunie este primul pas”, a mai spus Cîțu, care nu a precizat ce măsuri vor fi relaxate. ”Sper să fie cât mai multe”, a precizat premierul.

”Suntem încă într-o perioadă dificilă. 1 iunie este data-jalon în care ne gândim să venim cu anumite măsuri către revenirea la normalitate”, a completat liberalul.

”Este nevoie de o implicare a Bisericii în campania de vaccinare, mai ales în mediul rural”, a adăugat Florin Cîțu, care a spus că Paștele Catolic a fost organizat fără probleme în România în acest an.

”E important să ne programăm pentru vaccin. La sfârșitul lunii iulie, vom putea avea 10 milioane de persoane vaccinate. Rămâne ca la mijlocul lunii aprilie să putem să vaccinăm 100.000 de oameni în fiecare zi”, a mai spus Cîțu, care a spus că România va avea la dispoziție doze suficiente de vaccin.

”Așa cum arată lucrurile acum, merg în direcția corectă. Din păcate numărul persoanelor programate este de doar 700.000. Ca să trecem peste această perioadă, să revenim la normalitate, vaccinarea este singura soluție”, a completat prim-ministrul.

”Avem o scădere a numărului de cazuri în București. În Ilfov am ajuns la un platou. Măsurile pe care le-am luat funcționează, dau rezultate. Așteptăm o îmbunătățire, dar nu se poate fără să păstrăm ce avem acum. Accelerăm campania de vaccinare”, a explicat Cîțu.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.