AcasăAlegerile editorilorFilmuleţul momentului. Un grup de norvegience frumoase îşi apără agricultura

Filmuleţul momentului. Un grup de norvegience frumoase îşi apără agricultura

-


Un cântec însoţit de un clip amuzant a ajuns un adevărat hit pe Youtube. Însă, cântecul nu este despre femei frumoase sau sate idilice, ci despre viitorul agriculturii în Norvegia.

Statul, ai cărui locuitori au ales să nu facă parte din Uniunea Europeană, este unul dintre cele mai bogate din Europa, însă preţurile alimentelor sunt extrem de ridicate.

În prezent, guvernul norvegian pregăteşte o serie de măsuri cu ajutorul cărora speră să reducă preţul mâncării. Una dintre aceste măsuri este micşorarea subvenţiei acordate fermierilor (în prezent, agricultorii norvegieni primesc una dintre cele mai mari subvenţii din lume). Măsura ar duce, spun cei care se opun reformei, la încurajarea dezvoltării de ferme mari şi la o hrană mai ieftină, dar şi de calitate mai slabă.

Un cor compus din tinere norvegience, numit Pikekoret IVAR, s-a gândit să vină în ajutorul fermierilor mici, care, deşi vând scump, produc hrană de calitate. Ele au lansat melodia “Norvegia are nevoie de fermier”, care a fost vizualizată de 250.000 de ori până acum. Fetele conduc tractoare, hrănesc vaci şi dansează ţinând în mâini unelte agricole precum lopeţile sau greblele.

Dincolo de latura amuzantă a videoclipului, acesta are şi un clar mesaj politic. La un moment dat, pe câmpul agricol pe care “lucrează” fetele apare un personaj care seamănă cu ministrul Agriculturii, Sylvi Listhaug. În acel moment, fetele lasă uneltele jos şi o fugăresc pe aceasta.

“Trăiască fermierul! Listhaug, poți renunța”, cântă ele.

“Nu vrem ferme mari. Nu ar fi o schimbare bună nici pentru animale, nici pentru mediu”, spune Gina Marie Ovale, care a crescut la o fermă şi a ajutat la scrierea versurilor pentru acest cântec.

“Da, preţurile alimentelor sunt mari”, recunoaşte ea. “Dar salariile oamenilor sunt, de asemenea, mari”, continuă artista.

Un purtător de cuvânt al ministerului Agriculturii din Norvegia a declarat pentru BBC că “instituţia nu doreşte să comenteze” această creaţie.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Test de inteligență. O problemă de logică cu ouă de Paşte
TOP 10. Cele mai frumoase imagini cu Universul
Cum a fost posibil unul dintre cele mai puternice atacuri cibernetice asupra presei

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce pensie medie au cadrele militare pensionate din SRI

0
La nivelul lunii decembrie 2025, pensia medie brută în rândul cadrelor militare pensionate din SRI a fost de circa 7.800 de lei, arată datele...

„Spion” în România. Orice SRI-ist are în raniță talonul de pensie...

0
În anul 2025, vârsta medie de pensionare din SRI a fost puțin sub 50 de ani, arată datele consultate de GreatNews. O medie atât...

Cea mai mare agenție de turism din România, acuzată că păstrează...

0
Mai mulți clienți ai Christian Tour, care ar fi trebuit să plece în luna martie în diferite excursii în Orientul Mijlociu sau în Asia,...