Explicația lui Cîțu pentru creșterea numărului de cazuri noi de coronavirus

florin cîțu premier
Sursa: gov.ro

Premierul Florin Cîțu spune că știe motivele pentru care numărul de infectări a crescut în ultima perioadă în România. Potrivit șefului Guvernului, deschiderea școlilor nu a dus la creșterea numărului de infectări, ci faptul că mulți români au mers la schi și nu au respectat regulile.

„Dacă ne uităm la ce se întâmplă în restul Europei, vedem că noi avem printre cele mai relaxate restricții. După ce am văzut efectele lockdown-ului anul trecut am realizat că nu mai putem face asta. Trebuie să menținem economia deschisă”, a afirmat Florin Cîţu, la B1Tv.

Întrebat dacă există riscul unui lockdown de Paşte, premierul a spus că nu se ia în calcul aşa ceva.

„Gândiţi-vă că anul trecut nu am intrat în lockdown şi ajunsesem la cifre foarte mari. (…) În valul doi nu a mai existat nicio perioadă de lockdown şi România a fost cred că singura ţară în Europa fără lockdown după prima perioadă iniţială. Nu, nu luăm în calcul aşa ceva”, a precizat premierul.

El a spus că se cunoaște motivul creşterii numărului de infectări, referindu-se la faptul că oamenii au mers la schi.

„Ştim de ce cresc aceste cazuri. România a fost ţara care a avut un sezon de iarnă în care oamenii au mers la schi. Foarte puţine ţări şi-au permis acest lucru, acest lux şi acum, e adevărat, oamenii nu au respectat în totalitate regulile. Dacă acolo ar fi respectat regulile, n-am fi fost nevoiţi să luăm şi măsurile din perioada următoare. Dar am demonstrat ceva, că am deschis şcolile şi nu de acolo vine problema şi nu de acolo a crescut numărul de infectări”, a subliniat prim-ministrul.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.