Duelul „gladiatorilor” electorali din Hațeg și comuna Leu

Această campanie electorală pentru funcția de președinte a avut parte de mai multe dezbateri în teritoriu, printre susținătorii candidaților. Cei care s-au înscris în cursa pentru Cotroceni au evitat să stea față în față la o dezbatere.

Iată care au fost, în ultima perioadă, cele mai aprinse evenimente din teriotoriu, dueluri care au depășit limita bunului simț.

Într-o ședința a Consiliului Local Hațeg, doi consilieri, PSD-istul Nicolae Timiș și liberalul Ovidiu Crăciun s-au luat la ceartă. Scandalul a pornit de la un schimb de terenuri pe care Consiliul Local ar fi urmat să-l aprobe. De aici s-a ajuns la apelative precum „idiot”, „porc”, „cretin” sau „bețiv”.

În comuna doljeană Leu, primarul Iulian Cristescu (PSD) a fost acuzat că a lovit un membru al Alianței Creștin Liberale.

„Primarul din Leu l-a lovit pe un coleg de-al nostru din brațele unui polițist. Există un filmuleț în care o să vedeți cum dă cu pumnul, avându-l pe polițist lângă el. Și, atunci, poliția pe cine mai apără?

Cred că astfel de lucruri nu au ce să caute în 2014 în România. Se pare că la noi încă se pot întâmpla astfel de lucruri, pentru că asta este administrația. Ea dă tonul, iar când administrația este în haos, atunci toată lumea face ce crede de cuviință.

Primarul din Leu are cinci plângeri penale, pentru diverse motive: amenințări, loviri, limbaj neadecvat. Acesta este un ales PSD, desemnat de PSD pentru a fi șef într-o comunitate, și care dă cu pumnul având șeful de post lângă el“, a declarat copreședintele ACL Dolj, Marian Jean Marinescu, citat de gds.ro.

De partea cealaltă, primarul Cristescu neagă vehement acest lucru.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: