Dezastru pentru Simona Halep! A pierdut și cu Radwanska și a fost eliminată de la Turneul Campioanelor

Simona Halep a părăsit competiția de final de an din Singapore, după ce a pierdut categoric astăzi, cu 6-7 (5), 1-6, ultimul meci din Grupa Roșie, cu Agnieszka Radwanska.

Simona Halep, care venea după eșecul usturător cu Maria Șarapova, a început meciul în forță. A reușit un break rapid și s-a desprins la 2-0. Poloneza, învinsă în primele două meciuri în Grupa Roșie din Singapore, a ajuns-o din urmă pe româncă la jumătatea primului set, trecând și la conducerea scorului (4-3).

Au urmat mari emoții pentru Simona, care a salvat două mingi de set pe propriul serviciu, reușind cu greu să egaleze scorul la 5. Halep a forțat în game-ul următor, însă a irosit numeroase șanse de break, Radwanska apărându-se exemplar.

În cele din urmă, s-a ajuns în tie-break. Aici, Simona Halep părea să fi scăpat în învingătoare, desprinzându-se pe nesimțite la 5-1, însă Agnieszka Radwanska a revenit senzațional și a închis setul în ”prelungiri” cu un incredibil 7-5, după 75 de minute de joc.

Manșa secundă n-a avut istoric. Simona s-a prăbușit, așa cum a făcut-o de atâtea ori în momentele delicate, iar poloneza s-a impus scurt, cu 6-1!

Simona, care a ratat victoria cu numărul 50 din 2015, va părăsi Turneul Campioanelor încă din faza grupelor.

Recomandările editorilor GreatNews: