De ce elevii români au nevoie de ȘAH. „Experimentul Iași” – antrenarea minții începe de la grădiniță

sah_in_scoli
Mai mult de trei sferturi dintre europarlamentari au semnat o declarație privind introducerea șahului în școlile din Europa și, implicit, în cele din România. Încercăm să analizăm în acest text ce ar avea de câștigat elevii români dacă șahul va fi introdus în școli.

Măsura a fost susținută de Federația Europeană de Șah și Fundația Kasparov (condusă de celebru șahist Garry Kasparov, fost campion mondial la șah) și susținută de Federația Română de Șah prin președintele Constantin Dumitriu, fost europarlamentar. Toți cei 30 de europarlamentari români au semnat declarația, după ce, în sesiunea de marți, 13 martie, europarlamentarii Monica Macovei, George Becali și Rareș Niculescu și-au declarat public susținerea.

Într-o discuție cu GreatNews, Constantin Dumitriu explică de ce copiii au nevoie de șah și spune frumoasa poveste a „experimentului Iași”, acolo unde materia opțională numită „șah” este de 15 ani în școli.

Copilărie salvată de șah

Președintele Federației Române de Șah, Constantin Dumitriu, avea doar câțiva ani când părinții l-au îndreptat spre șah. „Mie îmi plăcea fotbalul, dar mama mă punea ca, înainte să mă duc să joc fotbal, să joc o partidă de șah cu tata”, povestește oficialul pentru GreatNews.

Copil sărac din Brăila, Dumitriu avea să cunoască prin șah întreaga țară, ba s-a bucurat și de ieșiri în străinătate grație acestui sport.

La început, nici prin cap nu-i trecea că va avea vreodată ocazia să meargă într-o tabără. Până când profesorul i-a spus că, dacă pune mâna și se pregătește temeinic la șah, îl trimite la un concurs la Băile Herculane. Și a mers până la urmă.

În perioada comunistă, cluburile sportive, care se bucurau de o mare susținere din partea autoritățile și aveau sprijinul total al întreprinderilor sau administrațiilor locale, au permis unui număr foarte mare de oameni să cunoască lumea șahului, alături de alte sporturi inteligente, cum ar fi scrabble, de exemplu. Valoarea campionatului românesc de scrabble era una foarte ridicată, însă nu acest rezultat era cel mai important. Dumitriu crede că de maximă importanță era influența șahului în rândurile copiilor.

Copiii cu pionul – iau decizii bune, sunt mai răbdători și mai toleranți

Cei care luau contact cu acest sport începeau să fie mult mai inspirați în a lua decizii în viața de zi cu zi (nu numai la șah), erau mai perseverenți și mai răbdători decât ceilalți copii. În plus, spune Dumitriu, „șahul este un excelent instrument de integrare socială” și „un mod de combatere a discriminării”. Și asta pentru că, în fața tablei, nu conta că tatăl lui X este director la Termoelectrica și al lui Y miner, ci doar cine mânuia mai inteligente cele 16 piese de pe tablă.

După 90, cluburile sportive, inclusiv celebrele CSS-uri (cluburi sportive școlare), au început să dispară, când câte unul, când în valuri. În principal din cauza lipsei finanțării. Au mai rămas cluburi bune doar acolo unde un privat cu dare de mână și mare iubitor de șah a ales să răsplătească soarta bună care i-a fost dată investind în copiii care arătau reale calități pentru acest sport.

Cazurile, deși de apreciat, puteau fi numărate pe degete. Din păcate, îți ajungeau degetele de la o singură mână.

Șahul se predă în școlile din Rusia

În aceste condiții, a încolțit în mințile pasionaților de șah ideea de a propune Ministerului Educației introducerea materiei „Șah” în școli. În Rusia, Polonia sau Ucraina, șahul apare ca materie opțională în școli, iar în Armenia – șahul este chiar disciplină obligatorie.

În cei peste 20 de ani care au trecut de la Revoluția din 1989, puține reușite au fost consemnate în acest sens. Cel mai mare rezultat, consideră Dumitriu, este unul pentru care au lucrat laolaltă pasionați de șah și autorități din municipiul Iași.

În Iași, șahul e în școli și grădinițe de 15 ani. Mii de copii iau cursuri

Experimentul Iași a presupus introducerea șahului ca materie opțională în școlile și, atenție, grădinițele din oraș. „De 15 ani, șahul e studiat opțional de elevii din Iași. Copiii foarte buni continuă la nivel de performanță, ceilalți rămân cu calitățile dobândite din acest joc”. Cei care s-au ocupat intens de proiect au fost Vlad Ungureanu, cunoscut antrenor de șah din Iași, și profesorul Vasile Manole. Entuziaști, părinții copiilor au început să bifeze și șahul pe lista opționalelor. Și, încet-încet, Iașul a început să crească mici jucători cu mare talent.

La una dintre școli, mai exact Școala „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Iași, șahul a fost introdus ca disciplină obligatorie. Este un caz unic în România, din cunoștințele noastre și ale Federației Române de Șah.

Iașul a ajuns să fie recunoscut drept capitala românească a șahului școlar și un important oraș pentru șahul european. Ar putea părea cuvinte în vânt, dacă nu am adăuga că acest oraș va găzdui finala Campionatului Mondial de Șah Școlar, între 28 aprilie și 6 mai 2012.

„Am organizat o baza de selecție foarte mare. În 45 de grădinițe din Municipiul Iași pentru copiii preșcolari (aproximativ 1400 copii) se desfășoară, anual, cursuri de sah în cadrul Programului „Șahul în Grădinițe”. De asemenea, prin Programul „Șahul în Școală” s-a reușit predarea șahului ca obiect de studiu și/sau organizarea unor cercuri de sah în 10 școli din municipiul Iași (600 copii)”, arată conducătorii Asociației Județene de Șah Iași, pe siteul oficial

O încercarea asemănătoare poate fi remarcată la Brașov, unde unele școli au introdus șahul ca materie opțională, însă nu vorbim de o adevărată mișcare, cum este cea de la Iași.

A apărut primul manual de șah! E nevoie de profesori atestați

Totuși, pe lângă demersul reușit din PE, cei care promovează șahul au mai obținut o mică victorie în ultimul timp. „Primul manual de șah a fost editat în 2011, cu ajutorul Ministerului Educației”, spune Dumitriu. Este un manual destinat începătorului în șah.

Dumitriu crede că șahul poate fi predat din grădiniță și chiar până în clasa a XII-a. Va fi însă nevoie de profesori. La Iași, o fac în general profesorii de școală – de diferite materii, mai ales matematică -, dar dacă proiectul se va extinde la nivel național, va fi mare nevoie de profesori dedicați acestei discipline.

„Un profesor este de ajuns pentru câteva școli, nu trebuie să predea în una singură. Dar trebuie format. Noi (Federația de Șah) am propus crearea unui master, la ANEFS (Academia Națională de Educație Fizică și Sport)”, propune Dumitriu.

Cătălin Baba, actualul Ministru al Educației, a spus că este de acord și crede în necesitatea introducerii șahului în școlile din România.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.

Dacă devii fan pe Facebook al publicației noastre sau dacă te abonezi la newsletter poți câștiga o carte în fiecare săptămână.


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.