Curtea Spitalului Județean Constanța a fost transformată în morgă

Foto: Vasile Panta / Facebook

Județul Constanța este unul dintre cele mai afectate de epidemia de coronavirus, iar numărul deceselor crește de la zi la zi.

Copleșiți de numărul de victime, șefii Spitalului Județean din Constanța au hotărât să utilizeze curtea interioară a spitalului ca morgă. Sacii cu pacienții decedați sunt ținuți în curte, de unde sunt apoi luați de rudele acestora.

În Constanța au murit peste 400 de oameni de COVID-19, însă numărul victimelor a crescut mult în ultimele zile, județul având și cea mai mare incidență a SARS-CoV-2 din țară, cu peste 7 cazuri la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni.

”Sunt imagini cu impact emoțional foarte puternic, dar din punctul de vedere al nostru, procedura a fost respectata întocmai”, a spus Tudorel Ene, purtătorul de cuvânt al DSP Constanța, la Digi24.

”Atâta timp cât ceilalți stau la distanță, nu este nicio problemă. Distanța de altfel s-a păstrat și ne asigurăm că acest lucru se întâmplă. Noi nu am pus decedații pe jos. Manevrarea sicrielor este realizată de reprezentanții caselor de servicii funerare”, a completat medicul anatomopatolog de la SCJU Constanța, Mariana Deacu, pentru sursa citată.

Situația nu pare să se îmbunătățească nici după ce autoritățile locale au decis carantinarea orașului Constanța. După primele două săptămâni de restricții severe, numărul de cazuri noi de COVID-19 a crescut.