Cum să alegi mobilierul pentru casă și cum să te folosești de acesta în favoarea ta?

Probabil că și tu ai ajuns în punctul ăla din viață în care stai și alergi dintr-un colț în altul, și nu pentru a face sport, ci pentru a rezolva diferite probleme. Nu trebuie să te ferești de asta, mai toată lumea o face și nu e neapărat rău. Doar trebuie să mai iei o pauză din când în când, să respiri și să nu uiți să te mai și relaxezi și să petreci timp cu tine. Și unde poți să faci asta mai bine, dacă nu chiar la tine acasă. Poate tolănit într-un fotoliu în care simți că te scufunzi sau poate într-o pătură de unde n-ai mai vrea să pleci pentru că ți-e prea bine. Sau poate la masă în bucătărie, stând pe un scaun și sorbind dintr-o cafea încă fierbinte. Opțiunile sunt prea multe și nu are rost să le înșirăm pe toate. Însă, ideea de bază de aici este că nu ai cum să le faci pe toate cele de mai sus, dar și pe altele, dacă nu ai transformat casa în acasă.

Nu mai stăm să îți înșirăm toate opțiunile pe care le ai, în schimb, în acest articol, o să afli cum să alegi mobila din două camere foarte importante. Este vorba despre mobila din bucătărie și din sufragerie. Astfel, dacă aveai în plan vreo schimbare în camerele acestea, consideră articolul ăsta un semn.

De unde și cum ai putea să începi?

Ca să faci transformarea asta, ai nevoie de un singur lucru. Bine, poate de două, de o notă personală și de răbdare pentru a te decide exact care e acea notă personală. Cu alte cuvinte, dacă, de exemplu, vrei să mai înviorezi sufrageria, poți face asta doar cu niște simple scaune dining și o masă ovală, asta dacă spațiul îți permite. Ce faci cu ele? Îți faci un mic colțișor în care poți lua masa cu familia sau poți ține acolo seara de jocuri. Depinde de ceea ce vrei și ce îți propui.

Uite, încă un exemplu de notă personală ar fi vopsirea unui perete în dormitor. Dacă ai un dormitor cu pereții albi, poți să transformi totul doar cu un perete mov sau orice culoare care iese în evidență și se potrivește.

Despre mobilierul din bucătăria ta

Bucătăria este o cameră cu foarte mare importanță, cumva este camera din casă în care relaxarea, socializarea și gătitul se completează reciproc. Sună destul de magic și de frumos, nu? Ei bine, chiar este, doar că pentru a atinge asta, ai nevoie și de mobilierul potrivit. Nu poți să gătești într-o bucătărie înghesuită și nu poți să te simți relaxat într-o bucătărie în care toate stau la grămadă. Și abia aici intervine mobila de bucătărie, dar cea potrivită, inclusiv scaunele de bucatarie.

În principiu, lucrurile stau în felul următor, când ai mobilierul potrivit, poți să scapi și de aglomerarație. Simplu? Ei, nu chiar. În cazul în care toate stau claie peste grămadă la tine în bucătărie, ai nevoie de niște sertare și dulăpioare, ca să poți să îți organizezi un sistem. Și dacă urmează să spui că nu mai ai loc, poți apela la un mobilier suspendat.

În schimb, dacă n-ai probleme cu organizarea în bucătăria ta și vrei doar să creezi un spațiu mai cald și primitor, poți să te joci aici cu câteva piese de mobilier. Cel mai simplu, poți alege o masa și niște scaune de bucătărie care să capteze toată atenția. Ar trebui ca atunci când le alegi să ai grijă să nu fie niște scaune mai înalte decât masa. Pe lângă asta, dacă ai o bucătărie mică, ai grijă să nu alegi o masă ovală sau rotundă, deoarece îți va ocupa prea mult din spațiu.

Despre mobilierul din sufragerie

Se poate spune că sufrageria ta este intersecția principală de la tine din casă. Cu alte cuvinte, toate drumurile duc în sufragerie, așa că ar trebui să acorzi o atenție mai mare acestui spațiu. Și dacă ai norocul să dispui de o sufragerie mai mare, poți să mai muți mobila și să îți faci un loc de relaxare sau de citit. Cum faci asta? Destul de simplu, iar te folosești de mobilier pentru a face magie.

Poți să iei niște scaune dining, o masă, și ai obținut un spațiu numai bun pentru a lua masa în familie sau pentru a ține seara de jocuri în familie. Mai poți să folosești scaunele dining și să îți faci spațiul de relaxare. Alegi o măsuță, două scaune dining și poate un covoraș care să dea puțină culoare.

Dacă vrei ceva mai extra, îți poți improviza un mic bar chiar în sufragerie, doar că renunți la scaunele dining, și alegi unele mai înalte, de bar. Cât despre canapeaua din sufragerie, ai grijă, pentru că trebuie să se muleze pe stilul din cameră.