Cum să ai mai multă energie la trecerea într-un nou anotimp

Foto: Shutterstock

Dacă în majoritatea dimineților ai nevoie să oprești de mai multe ori alarma ceasului deșteptător până te dai jos din pat și dacă te simți golit de energie chiar și după opt ore de somn, ai nevoie să adopți câteva soluții simple pentru a te energiza și a-ți începe ziua cu bine. Iată care sunt gesturile care trebuie să devină reflexe. 

Alege o băutură fierbinte, pentru hidratare

Alege o băutură fierbinte, pentru a-ți rehidrata corpul după o noapte de somn. Bogat în aminoacizi și vitaminele B, C și E, ceaiul este un un bun tovarăș de dimineață. Consumat fără zahăr, are avantajul semnificativ că nu conține calorii, în plus, este un excelent antioxidant și contribuie la accelerarea arderii grăsimilor. Alege o varietate care îți place: ceai verde, negru, ceai roșu, ceai alb. Și, dacă ceaiul nu este o băutură pe care să o agreezi, optează pentru un suc de fructe proaspăt stors, o limonadă caldă sau o ciocolată. Ciocolata neagră sau pudra de cacao de bună calitate stimulează celulele creierului, fiind un bun antidepresiv, previne atacurile de cord și osteoporoza (în cazul femeilor) și combate obezitatea. 

Bea o cafea bună

Cafeaua, consumată moderat, ajută la calmarea stărilor de anxietate și oferă o stare de bine. Printre numeroasele beneficii ale cafelei se numără prevenirea depresiei, eliminarea toxinelor și a migrenelor. Consumul moderat în cazul unui adult înseamnă o cantitate zilnică de maximum 200 de ml de cafea. În ceea ce privește cafeaua, alege una atent prăjită, de preferat proaspăt râșnită și păstreaz-o închisă ermetic într-un loc rece, de exemplu, în frigider. 

 

În materie de aparate de cafea, oferta este vastă. Pentru a alege cel care ți se potrivește cel mai bine, trebuie să îți pui câteva întrebări: câți oameni o vor folosi zilnic, ce tip de băutură se va consuma – espresso, cafea lungă, cappuccino, latte macchiato -, cât de des, de ce spațiu dispui în bucătărie și ce buget ești dispus să aloci pentru această achiziție. 

Nu sări peste micul dejun

Toți nutriționiștii spun același lucru: micul dejun este cea mai importantă masă a zilei. Cu toate acestea, mulți oameni nu mănâncă nimic dimineața, fie din lipsă de timp, fie pentru că nu le este prea foame ori din alte diverse motive. Dar este esențial să-i oferi corpului tău energia de care are nevoie după o noapte de post. În plus, studiile arată că lipsa micului dejun poate avea unele consecințe semnificative asupra sănătății. Printre acestea se numără creșterea rezistenței la insulină, a riscului de diabet, boli coronariene, infarct, hipertensiune arterială. De asemenea, apare frecvent tentația de a ciuguli”, corpul se simte obosit, lipsit de „combustibilul” său de dimineață, iar oboseala poate genera stres. Ce alegi: 

  • consumă proteine pentru a ​​reduce senzația de foame. Micul dejun ideal pentru un adult ar trebui să fie format din 13% proteine (10% pentru un copil). Dacă nu îți plac produsele pe bază de carne, alege lactate (iaurt, brânză de vaci, un pahar de lapte) și ouă.
  • fructele conțin vitamine, minerale, fibre și zinc și sunt utile pentru a-ți oferi energie indiferent că sunt uscate, proaspete sau sub formă de suc, smoothie ori compot. 
  • zaharurile lente te ajută să eviți tentația de gustări, acesta fiind un truc binecunoscut de toți sportivii. Alege pâinea și biscuiții din cereale integrale, deoarece acestea conțin carbohidrați complecși care îți oferă energie toată dimineața.
  • permite-ți puțină grăsime. Micul dejun este masa la care poți mânca orice, inclusiv tort. Nu este indicat totuși să mănânci acest desert zilnic. Dar nu ar trebui să omiți de la micul dejun grăsimile, precum untul ușor sărat, pentru că acestea, consumate moderat, nu au efecte negative asupra greutății. Mierea și cremele tartinabile sănătoase pot fi, de asemenea, consumate la micul dejun.

Trage perdelele și fă un duș călduț

Spre deosebire de vară, în anotimpurile în care lumina este insuficientă, organismului îi este mai dificil să se trezească dimineața. Trage perdelele și stai câteva minute în pat, pentru a profita de lumina dimineții. Apoi fă un duș ca să te trezești ușor. Dușul care este prea fierbinte poate avea efectul opus trezirii, deci, chiar dacă afară este mai frig, folosește apă călduță. Corpul tău se va obișnui astfel cu temperatura ambiantă. 

Mișcare pentru a pune sângele în circulație

Dacă este posibil, mergi pe jos până la serviciu, măcar o parte din drum. Vei face mișcare și vei respira aer proaspăt, ceea ce îți va oferi energia de care ai nevoie pentru a-ți începe ziua. Profită de ocazie pentru a respira, a te relaxa, a medita și, mai ales, nu merge pe drum cu nasul în telefon. Dacă nu îți place mersul pe jos, ciclismul este, de asemenea, o opțiune bună.

 

În concluzie, pentru o bună dimineață, nu există o rețetă miraculoasă, fiind suficiente doar câteva gesturi, precum creșterea treptată a nivelului luminii, un mic dejun echilibrat, o cafea bună și puțină mișcare. 

 

Sursa foto: Shutterstock

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.