Cum amenajezi o zonă pentru grătar în curte

Orice moment este potrivit pentru un grătar în curte, însă nimic nu se compară cu o petrecere împreună cu prietenii. Grătarul nu este doar una dintre metodele delicioase de a pregăti mâncarea, ci și o activitate distractivă. Pentru o experiență completă și cât mai plăcută, ai nevoie de o zonă special dedicată grătarului, bine utilată, unde să ai la îndemână toate cele necesare pentru a pregăti în siguranță bunătățile preferate. 

Poți amenaja zona în stilul tău preferat, clasic sau modern, însă nu vei da greș cu un design rustic, în care lemnul și cărămida să fie materialele predominante. 

Alege materialele potrivite pentru construcția grătarului 

O zonă pentru grătar amenajată în curte este modalitatea perfectă de a petrece cât mai mult timp în aer liber și, ca să te bucuri pe deplin de funcționalitatea ei, dar și de un aspect deosebit, este bine să ții cont de anumite reguli. Una dintre ele este să optezi pentru materialele de construcție potrivite. 

Una dintre cele mai practice variante pentru care poți opta este cărămida pentru construcții, pentru că are numeroase avantaje:   

  • oferă un aspect rustic deosebit oricărei construcții, mai ales unui grătar;
  • este un material ignifug;
  • asigură o bună ventilație în timpul folosirii, ceea ce este important nu doar din perspectiva gătitului uniform și în profunzime, ci și a măsurilor de siguranță;
  • este rezistentă și durabilă, păstrându-și aspectul în timp;
  • are un preț accesibil, ceea ce o face potrivită pentru multiple tipuri de construcție sau dacă îți dorești un grătar de dimensiuni generoase.

Așadar, dacă vrei ca zona pentru grătar să fie una sigură, funcțională, dar să aibă și o valoare estetică deosebită, alege unul dintre modelele de caramizi pentru constructii care se potrivesc nevoilor și aspirațiilor tale. Totodată, este bine să știi că acestea pot fi folosite pentru a amenaja și alte spații ale zonei pentru grătar, cum ar fi cel de lucru ori cel dedicat spălatului vaselor ori al alimentelor. 

Organizează eficient spațiul pentru grătar 

O zonă pentru grătar include nu doar grătarul propriu-zis, ci și:

  • un spațiu de lucru – suficient de mare, unde să poți pregăti mâncarea;
  • un spațiu pentru o chiuvetă;
  • o zonă de relaxare, unde poți amplasa câteva piese de mobilier de grădină, cum ar fi o masă și câteva scaune din ratan ori răchită.

Corpul pentru spațiul de lucru poate fi îmbrăcat cu același model de cărămizi pe care l-ai ales pentru construcția grătarului, ca să creezi un aspect vizual unitar. Pentru această zonă, ai nevoie, de asemenea, de un blat din lemn rezistent la umezeală și la șocurile termice sau poți merge pe ideea îndrăzneață a unui blat din rășină albă, care imită marmura. Este important, totodată, ca materialul pentru blat să nu rețină mirosurile și să nu se deterioreze în timp. 

Ca să câștigi spațiu, dar și pentru a crea un efect vizual deosebit, lavoarul de bucătărie, pe care îl poți monta în apropierea grătarului propriu-zis, poate fi un model încorporat în blat. 

Dacă spațiul îți permite, poți amenaja în zona pentru grătar și o mini terasă cu acoperiș sau o pergolă din lemn, deschisă sau care să poată fi închisă, în perioadele reci. Și pentru acest tip de construcție, materialul predominant poate fi tot cărămida, ceea ce va completa aspectul rustic al ansamblului.

Optează pentru un design original al zonei de grătar 

Poți alege un stil rustic pentru întreaga zonă de grătar, chiar dacă locuința are un aspect mai modern. În acest caz, poți opta pentru aceeași paletă cromatică și accente de culoare care să lege vizual întregul ansamblu. Pe de altă parte, poți face combinații originale de stiluri de amenajare, cum ar fi cel rustic și câteva elemente industriale sau vintage.

Lemnul și cărămida sunt materiale potrivite pentru o zonă de grătar și pentru casele în stil tradițional. Poți obține un aspect unitar, dacă optezi pentru decorațiuni și accesorii în același stil. Evită să încarci acest spațiu, cu multe culori și obiecte de decor, pentru a nu deveni obositor din punct de vedere vizual.

De asemenea, poți opta pentru o zonă de grătar într-un stil modern, cu fier forjat, piatră și un design minimalist. În acest caz, sunt potrivite culorile reci, însă poți adăuga câteva accente de culoare, care să creeze echilibru cromatic.

Dacă locuiești la curte, una dintre cele mai plăcute și distractive metode de a petrece timpul în aer liber este pregătind mâncăruri delicioase la grătar. De aceea, o zonă dedicată acestei activități poate fi exact locul în care petrecerile alături de prieteni să fie mult mai amuzante și relaxante.

Sursa foto: Shutterstock