Condițiile ca BNR să fie de acord cu legea dării în plată

Banca Națională a trimis o scrisoare senatorilor din Comisia de Buget-Finanțe prin care cere ca legea dării în plată să nu se aplice creditelor aflate în derulare, ci doar celor viitoare.

„Acele persoane, conform propunerilor BNR, nu vor beneficia de prevederile legii. Ei vor ca legea să se aplice de acum încolo. Asta urmăresc băncile, asta au urmărit de la început, ca prin aceste amendamente să facă legea inaplicabilă”, spune deputatul PNL Daniel Zamfir, inițiatorul legii.

Scrisoarea BNR are 25 de pagini, iar printre altele, Banca Națională mai propune ca darea în plată să se aplice unor credite cu cel mult 150 de mii de euro. De asemenea, o altă condiție ar fi ca rata să reprezinte mai mult de 65% din veniturile cumulate ale datornicului și coplătitorului creditului.

„Aceste propuneri, ca să devină amendamente la lege, trebuie asumate de un parlamentar. Eu aştept cu interes să vad ce parlamentar din România îşi doreşte să-şi asume aceste propuneri ale băncilor din România”, a mai spus deputaul Zamfir, pentru Digi 24.

Reprezentanții băncilor au amenințat că vor înăspri condițiile de creditare dacă va intra în vigoare legea dării în plată. Aceasta prevede în forma inițială ca persoana care a luat un credit imobiliar, în cazul în care intră în imposibilitate de plată, să poată preda casa către bancă, iar datoriile îi sunt șterse.

Două bănci deja au majorat avansul pentru creditele ipotecare. Raiffeisen cere acum între 35 şi 40% din valoarea imobilului, iar Bancpost, între 33 şi 43% – mai mult decât dublu în cazul împrumuturilor în lei.

Recomandările GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.