AcasăAlegerile editorilorCondamnare la închisoare în familia Băsescu. Câți bani trebuie să confiște Statul

Condamnare la închisoare în familia Băsescu. Câți bani trebuie să confiște Statul

-

Judecătorii Tribunalului Constanța au decis să îl condamne pe Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență. În același dosar a fost condamnat la trei ani de închisoare și Mircea Căpățână, pentru complicitatea la trafic de influență.

Deciziile instanței nu sunt definitive și pot fi atacate la Curtea de Apel. Fratele fostului președinte Traian Băsescu a anunțat deja că va ataca sentința.

„Sunt stupefiat pentru că Bercea și familia lui nu a spus niciodată, pe parcursul anchetelor și al audierilor în instanță, că mi-a dat mie banii, ci lui Marian Căpățână. Căpățână, la rândul lui a recunoscut într-o primă parte a procesului că a primit banii. Câți bani au fost nu a reieșit niciodată clar din declarațiile familiei Bercea.

Când s-a vorbit despre 600.000 de dolari, când 700.000 sau chiar un milion de dolari. Apoi Căpățână și-a schimbat declarația și am ajuns acum eu să fiu condamnat pentru trafic de influență. Este o sentință pe care o voi ataca, dar nu pot în cugetul meu să fiu împăcat și să spun că s-a făcut dreptate, după cum am arătat, a declarat Mircea Băsescu, pentru Agerpres.ro.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, procurorii DNA au cerut și ca statul să confiște un prejudiciu de 250.000 de euro în ceea ce îl privește pe Mircea Băsescu, iar de la Căpățână să ia 350.000 de euro.

Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro de la Florin Anghel, cel care a făcut denunțul, prin intermediul lui Marian Căpățână. Fratele fostului președinte i-ar fi promis că va interveni pe lângă magistrați pentru a fi „indulgenți” într-un dosar penal care îl viza pe Sandu Anghel, tatăl lui Florin Anghel.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...