FOTO: Captură video Youtube
FOTO: Captură video Youtube

Cetatea Râșnov din județul Brașov se numără printre cele mai frumoase 10 castele pe timp de iarnă din lume, potrivit unui clasament alcătuit de publicația de turism „Conde Nast Traveler”. Alături de cetatea din România, pe listă apar construcții istorice din Germania, Rusia sau Japonia.

1. Castelul Neuschwanstein din Bavaria, Germania. Înălțat pe creasta stâncoasă a unui munte, înconjurat de păduri, castelul este creația regelui bavarez Ludovic al II-lea, care, deși a trăit în a doua parte a secolului al XIX-lea, și-a dorit o construcție inspirată din Evul Mediu. La rândul său, Neuschwanstein a inspirat castelul Frumoasei din Pădurea Adormită din Disneyland.

2. Palatul țarului Alexei Mihailovici din Parcul Kolomenskoye, Moscova, Rusia. Construit inițial din lemn în jurul anilor 1660, palatul a fost ulterior jefuit și dărâmat. În anul 2010 a fost reconstruit din ordinul guvernului rus, la aproximativ jumătate de kilometru mai la sud față de fostul castel. Astăzi, castelul este o destinație preferată de turiștii interesați de viața țarului.

3. Castelul Matsumoto din Matsumoto, Japonia. Matsumoto este unul dintre puținele castele din Japonia construite pe un teren plan, nu în munți sau pe dealuri. Castelul este superb nu doar iarna, ci și primăvara, când înfloresc cireșii care îi înconjoară șanțul de apărare.

4. Castelul Hohenzollern din Baden-Wurttemberg, Germania. Situat în vârful unei coline înalte de 234 de metri, la poalele Alpilor, pitorescul castel datează din secolul al XIX-lea, însă anumite părți ale construcției sunt mult mai vechi, datând din vremuri medievale. Prima fortăreață construită pe acel loc a fost ridicată încă din secolul al XI-lea. De-a lungul secolelor, castelul a fost centrul puterii Casei de Hohenzollern.

5. Castelul din Praga, Cehia. Complexul de clădiri ce se ridică deasupra capitalei alcătuiește unul dintre cele mai întinse castele din lume. Castelul datează din secolul al IX-lea și, dincolo de o catedrală superbă, acesta include piețe, căsuțe colorate și străduțe cochete unde în trecut lucrau meșteșugarii.

6. Castelul Blair din Perthshire, Scoția, Marea Britanie. Castelul datează din jurul anului 1260 și, în trecut, a fost căminul clanului Murray.

7. Castelul Gamlehaugen din Bergen, Norvegia. Încă din 1927, castelul este reședința din Bergen a familiei regale norvegiene. Gamlehaugen este un amestec de fortăreață și de castel, fiind înconjurat de un parc pitoresc.

8. Castelul Uchisar din Nevșehir, Cappadocia, Turcia. Situat în cel mai înalt punct din Cappadocia, Uchisar oferă o panoramă superbă asupra împrejurimilor pline de formațiuni geologice bizare. Spre deosebire de un castel clasic, camerele, treptele, coridoarele și tunelurile din Uchisar sunt sculptate și dăltuite în rocă.

9. Castelul Inuyama din Inuyama, Japonia. Construit în anul 1537, castelul Inuyama este unul dintre cele mai vechi din Japonia. Ridicat în vârful unui coline, aproape de râul Kiso, Inuyama adăpostește astăzi artefacte culturale și istorice.

10. Cetatea Râșnov din județul Brașov, România. Potrivit site-ului Asociației „Rosenau Turism”, se presupune că cetatea medievală de la Râșnov a fost construită în perioada 1211-1225, cât a durat stăpânirea teutonă în Țara Bârsei. După plecarea cruciaților, cetatea din lemn ar fi fost reconstruită sau transformată în una din piatră. Prima mențiune documentară a cetății de la Râșnov se referă la o fortificație puternică care rezistă asediului inamic și salvează viețile locuitorilor refugiați între zidurile sale și datează din anul 1335, când în timpul unei invazii a tătarilor în Transilvania, Țara Bârsei a fost pustiită în întregime, mai notează sursa citată.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.