Secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a fost invitat aseară să părăsească platoul emisiunii „Actualitatea românească” de la B1 TV, moderată de Sorina Matei, după ce reprezentantul social-democraţilor i-a întrerupt de mai multe ori pe ceilalţi invitaţi, a criticat subiectele discutate și modul în care se desfășura emisiunea, relatează adevarul.ro.
În timpul unei discuţii în care se vorbea despre cui a aparţinut decizia ca armata să tragă în români la Revoluție, Codrin Ştefănescu a avut un ton şi argumente care la un moment dat au enervat-o pe jurnalista Andreea Pora, care a afirmat că se gândeşte să părăsească emisiunea, date fiind condiţiile.
„Eu vreau să spun foarte clar, dacă nu se încetează cu răgetele, eu am şi altceva de făcut”, a spus jurnalista invitată în emisiunea de la B1 TV.
Moderatoarea Sorina Matei a intervenit şi l-a avertizat pe Ştefănescu că, dacă nu încetează, va fi nevoit să părăsească studioul. Reprezentantul social-democraţilor şi-a menţinut tonul și a continuat să îi întrerupă pe ceilalți invitați, spunând despre Andreea Pora că este „acră în permanenţă”.
Ștefănescu a fost nemulţumit de cursul conversaţiei în momentul în care Pora a adus în discuţie şi alegerile din 16 noiembrie.
Moderatoarea l-a rugat pe Codrin Ştefănescu să iasă din platou după ce Andreea Pora a părut pregătită să părăsească emisiunea. Chiar înainte de pauza publicitară, Ştefănescu s-a conformat, ultimele sale cuvinte înainte de plecarea din studio fiind: „Stimaţi români, asta e emisiunea de la B1”.
Deputat PNL, dat afară dintr-o emisiune de la Antena 3
Nu este primul caz în care un invitat este dat afară dintr-o emisiune a unui post de televiziune din România. La începutul lunii noiembrie, deputatul PNL Mihăiţă Calimente a fost dat afară dintr-o emisiune de la Antena 3 de către Răzvan Dumitrescu.
Cei doi discutau despre problema unei dezbateri electorale între candidaţii la președinție, Calimente susţinând că Iohannis nu este obligat să se prezinte la nişte emisiuni unde dezbaterea va fi moderată de jurnalişti partizani premierului. În opinia liberalului, dezbaterea ar fi trebuit organizată în cele mai mari centre universitare, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Bucureşti.
De partea cealaltă, moderatorul Răzvan Dumitrescu i-a răspuns ironic, spunând că “mai e puţin şi cer arbitraj de la Curtea Europeană de Justiţie”, potrivit gandul.info. În plus, jurnalistul i-a spus lui Calimente că are maniere de Coreea de Nord şi că nu este normal ca un politician să-şi aleagă moderatorul dezbaterii.
După acest schimb de replici, deputatul PNL i-a spus că îşi bate joc de invitat şi că “îi toarnă găleţi de lături în cap”, iar Răzvan Dumitrescu l-a invitat să părăsească platoul. Mihăiţă Calimente s-a ridicat, şi-a dat jos lavaliera şi a plecat. “Asta e democraţia pe care o aduce Ponta în România!”, le-a spus, la final, Calimente.
Recomandările editorilor GreatNews:
Concurență pentru Logan. Mașina ieftină de la Volkswagen
Tânărul care a cântat imnul în gara din Amsterdam a cântat la Cotroceni | VIDEO
Schimbarea la față a satelor sărace din România. Oamenii care își iau viitorul în propriile mâini
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
Foarte bine au facut ca l-au dat afara din studio. Eu ii trageam si o flegma nesimtitului aluia. Credea ca este la antena 3 unde poate injura si urla cat il tine gura. La un moment dat nu mai i9ntelegeam nimic ce se discuta din cauza nesimtitului astuia. Cu ce se ocupa acest individ, adica din ce traieste ca in fiecare seara e pe post la antene sau la altele? Tare curios sant sa aflu…a facut exact ca Dumitrescu cu Calimente. Pur si simplu nu il lasa sa vorbeasca, fiind foarte nervosi si iritati cand le spuneai ca nu sant decat niste catei care ling mana varanului si a comunistilor si hotilor din tara asta.
B1, NU VA AJUNGE LA NIVELUL A 3, CU SORINA MATEI, ZISA VADUVA NEAGRA , ARE UN COMPORTAMENT DUR FATA DE INVITATI. IAR PORA , ESTE CEVA DE NECONCEPUT , O FOMFAITA A VORBELOR, M-AI MULT SCUIPA DECIT VORBESTE…..NU CA LAS APRECIA PE STEFANESCU S-AU PE CALIMENTE….!
Esti un latrinist 3. comentariile sunt de prisos!
ce jegosi sunteti voi cei de la basescu tv ,o adunatura de securisti ,turcisti si pore !
Așa vă trebuie dacă invitații ***** de la Haznaua 3.
Vezi ca esti prost ?! Aia de la A3 l-au chemat de multe ori pe “alimente”, un insalubru cu iz de securist penibil (sef de comisie de verificare la ceva, liberal, cica… da’ pan’ la contrazicere, c-acolo lasa dreacu’ liberalismu’ si-si pune poalele-n cap, s-a vazut), care a facut cam la fel ca nea asta de la pesedeu’…
La vremea aia, moderatoru’ s-a umplut de flegme de la bassisti pe youtube… inteleg ca si la “soneria” matei eaceeasi reactie, nu ?!
inteleg ca “alimente” pute mai putin ca stefanescu asta, ca e de la liberali… numai nasucuri fine p-aici, doar basssismu’ nu le-a putit deloc !
nu stiu cine este Dorel Mambo..dar cred ca numai dus cu capul trebuie sa fii sa te uiti la tristii de la B1,ce sa vezi ?pe turcescu ,pe pora ,pe s matei ?pe prisacariu ,numai nebuni basisti ,pute de basism si slugaRNICIE
calimente ….un escroc …..afaceri mari ,,,murdare cu italienii care au facut ,,,fac afaceri cu pamantul in zona Aradului ,,,,,jeg penal
omul a venit beat in emisiune,nimeni nu a observat asta.
oare v-a reusi iohanis ,sa repare ce a distrus mafiotul de basescu?greu ,f greu ,a umplut institutiile statului de oameni de bani ,vezi zegrean ,haineala ,lidia stanciu ,kovesi etc ..despre televiziuni este plin de turcesti ,pore ,matei balbuta(mandruta)si alte jeguri basiste..
B1TV post de telev.jalnic la fel si cei care modereaza trebuie sa fiti albiti pe creier sa nu vedeti ce jalnici sant acei moderatori cel putin ac.s.matei parca este mahalagioaica de pe maidanul tiganilor .Santeti de 2 bani la fel si cei invitati care vin la voi.
maria ori esti comunista ori comunista
Si ce daca? N-ai alte argumente?
cucoan stai pe haznaua ant3,acolo précis ai satisfactie orgasmica !
O bila neagra pentru PSD!
Nu stiu ce atributii are functia de secretar general, dar daca este la ce ma gandesc eu…. nu este pentru individul in cauza……
Codrin Stefanescu este, ca om, un tupeist si demagog lipsit de buna cuvinta. Ca politician este un traseist,
un om fara scrupule.
B1TV POST DE BASISISTI. Nu mai scapa tara de ipocritii si retardatii astia niciodata. A ajuns la noi in tara sa ne guverneze prostia!!!!!!!!!!!!!
PSD-IST IEFTIN
Codrin Stefanescu este, ca om un tupeist si un demagog lipsit de buna crestere. Ca politician este un traseist,
un om fara scrupule ar trebui sa-l intrebati de unde are colectia de tablouri ,foarte scumpe in colectia personala est un mare revolutionar chipurile.La revolutie noi eram soldati in termen si luptam la televiziune si panarame ca individul asta isi marea colectia de tablouri si ne da noua lecti de moralitate ,sa stiti domnule codrin ca noi adevarati luptatori la revolutie nu am cerut nimic de la statul roman nu avem indemnizati de revolutionari, asa cum ati cerut dumneavoastra marele revolutionar ,,doar cu numele”
ASA-I TREBUIE LUI CODRIN STEFANESCU DACA S-A GINDID SA-SI IMPARTASEASCA GINDURILE IN LATRINA B1
Numele mistretului : codrin’ il prinde foarte bine pe animalul psdist .
De ce este S.Matei la-Ba1?Nu cumva a fost data afara de la RTV? Andreea Pora numai cu prezenta produce lehamite si scarba iar cand deschide gura te convinge de ce este 8in stare si pe cine slujeste.Atunci si C .Stefanescu se comporta la nivelul discutiilor si al postului tv.
poti sa-mi faci un aburel atunci cand esti ragusit ? sictir molusca herma
Imi pare tare rau pentru B1, dar nu stiau ca omul acesta este un nesimtit si jumatate ?!
Aceste derbedeu traseist de mult n-ar mai fi avut ce cauta in politica. Cu oameni de acest gen a pierdut PDS-ul pe mana lui…
Am fost in seara zilei de 22.12 1989 si 23. 12. 1989 cu camionul din dotare, la Televiziunea Romana de unde am transportat soldati de la TVR spre cazarma lor la un bloc de langa podul Marasesti, si de acolo inapoi la televiziune, toata noaptea si a doua zi, eu fiind angajat la CMCIB. Directorul nostru, un om deosebit, ne-a rugat, sa facem ce ne dicteaza constiinta si daca vrem sa ajutam aceasta miscare de protest a revolutiei romane. Nu am certificat de revolutionar.
Cine e Codrin Stefanescu ? Pentru mine ? Domnul “NIMENI “
Mare greseala ca Ponta l-a lasat sa vb asa de mult in campanie pe acest Codrin Stefanescu – parerea mea e ca i-a mancat un 10% din voturi!
Invatati cum nu se vorbeste la tv urmarindu-l pe Codrin Stefanescu!!!
Nu e fair ce s-a intamplat la B1..O catza moderatoarea…omul chiar nu jignise..2 parasute
Codrin este un nesimtit si un prost crescut , de catre Voiculescu
Nu ai somn mamaee
becali avea dreptate vizavi de pora
teatru ieftin…
Cand a vazut ca are un interlocutor ca Pora trebuia sa plece de la inceput.
Individa asta este respingatoare atat prin mutra-i , cat si prin ceea ce debiteaza.
Creatura trebuie evitata! Sa latre singura!
Dragi romani, il aveti in fata pe traseistul Codrin (pupincuristul puterii oricare ar fi ea dar pesedista sa fie) caruia noi trebuie sa-i platim 5 mil euro pentru ca statul nostru falimentar a trebuit sa-l despagubeasca pentru o suprafata infima de teren de prin Bucuresti pe care primarul Oprescu va trasa nu-s ce drum, piata, fanfaronada de genul. In timp ce noua ne fura capii pesede pamantul si nimeni nu ia nici o masura.
Da, bine iau facut, trebuie sa terminam odata cu aceasta lipsa de respect fata de dialog introdusa de impostura de tip basist
Foarte bine !
Asta de mult trebuia dat afara de pe la televiziuni.
nu inteleg cum il poate cineva suporta pe aces l,,,,u stau si ma minunez cum poate rezista o asemenea creatura in politica ,,DEPUTAT,,, va spun eu ca o ducem prea bine dupa cum meritam; I_mi pare rau dar mai avem de tras.
În ultimii ani, la unele posturi de televiziune, a apărut o sumă de “moderatori” care folosesc metode cel puţin inadecvate în scopul de a tempera “zelul” unor inşi care-şi dau cu părerea. Exemple sunt destule! Mi-aş permite, pe această cale, să remarc faptul că, potrivit proverbului “cum e turcul, şi pistolul”, aceşti “moderatori” şi “invitaţi” ar trebui să iasă o vreme de pe “sticlă” şi să-şi (re)împrospăteze cunoştinţele de gramatică, oratorie şi – de ce nu – maniere elegante! După care – în urma unei prealabile şi minuţioase documentări – să-şi dea cu părerea asupra evenimentelor din Decembrie 1989! Personal, vizionez aproape exclusiv TVR1, TVR2, TVR News, Mezzo, Nickelodeon şi similare, pe care cu căldură le recomand celor care au făcut scurtă la degete din cauză de butonări excesive!… Sărbători Fericite! La mulţi ani!…
Am incercat si eu sa fac o analiza a acestor doua situatii… Cred ca ai avut dreptate Stefan, de acord cu tine. Ne lipsesc bunele maniere. Culmea ca nimeni nu incepe cu acestea. In ambele situatii zelul ‘moderatorilor’ si a invitatilor a depasit limita suportabilului. Tuturor le trebuie un consult la medicul de civilizatie. Trebuie totusi facuta distinctia: La Antena3 moderatorul nu a putut fi de acord cu opiniile mai mult sau mai putin juste ale invitatului si invitat afara. La B1 invitatul nu a raspuns chemarilor moderatorului de a isi limita elanul revolutionar si expulzat. In primul caz a fost vorba de un diferend de opinie la care moderatorul s-a simtit ofensat, in al doilea unul de lipsa de bun simt al invitatului care nu a raspuns invitatiei moderatorului de a ii lasa si pe ceilalti sa vorbeasca. O jungla…
Nu dau multi bani pe domnul Stefanescu. Dar tot asa, madam Pora ar putea sa renunte la rolul de mascariciul emisiunulor TV. Cum nici madam Matei nu este departe de madam Pora, caci sigur are probleme la “mansarda” …
Deci, vorbim de o emisiune de “nici doi bani”, marca B 1.
De mult ar fi trebuit sa i se intample acest lucru lui Codrin Stefanescu. Astia sunt indivizii care “defileaza” Ponta, PSD-ul.
ACEST INDIVID ESTE DIN PARTIDUL ELEFANT IMPAIAT(PSD?) GOL PE DINAUNTRU SI UMPLUT CU TALASH, ZDRENTE SI MULTI PENALI, PUSCARIASI
, HOTI SI TALHARI . ASTA NU ESTE DECAT UN FRIPTURIST , CA SI RIZEA DAR CARE NU TREC STICLA , DOI CIOCLII . AU INGROPAT PSD-UL PRIN PRESTATIA LOR
Codrin S. e un mirlan opportunist si patetic, un jalnic ins care linge tot maroul . Un badaran fara respect merita sa fie dat afara si din viata sociala normala , sa se duca acolo pina cid multimea disperata de dorul lui sa -l ceara !Are putine cuvinte si alea timpe. Agresivitatea ii dovedeste nimnicia si neputinta . Afara cu ei cu toti mirlanii oportunisti si parveniti !
codrin stefanescu e un ipostor,sa-l intrebati cum a luat un 1000000 de E pe pamintul din militari pe unde vrea sa faca securistui soseaua suspendata de uude la luat si cum,cred ca ar trebui sa fie linga BICAS
Acest Codrin Stefanescu nu este GOLANUL care se batea in Parlamentul Romaniei cand era vasalul lui We Ce Tudor?
Mare nesimtit acest Codrin Stafanescu, fiu de nomenclasturist comunist ceausist. Un latrau penibil, o hahalera pusa pe scandal, precum aia cu ”coviltirul”.