Ciucă și-a anunțat colegii de partid că va candida la prezidențiale din partea PNL

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, și-a anunțat colegii, în ședința conducerii liberalilor, că vrea să candideze la alegerile prezidențiale din 2024, potrivit unor surse politice.

Ciucă ar fi fost întrebat chiar în timpul ședinței de un coleg de partid dacă vrea să candideze la alegerile prezidențiale de anul viitor. Răspunsul lui Ciucă a fost: „De ce credeți că sunt aici!?”.

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit vineri, la Sinaia. La această întâlnire urmează să se decid și dacă liberalii vor merge la alegerile de anul viitor pe liste comuna cu PSD sau separat. Anul viitor vor fi patru rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

„Prin noi înșine am reușit de-a lungul istoriei. Prin noi înșine vom reuși să abordăm alegerile din 2024 și să le câștigăm. Să dăm Președintele României. Pentru că nu există altă soluție pentru dezvoltarea României. Suntem aici să stabilim strategia și direcția.

Avem nevoie ca pe baza acestor valori să ne asumăm obiectivele. Pentru îndeplinirea lor avem clar nevoie de o strategie și un plan”, a declarat Nicolae Ciucă, la începutul ședinței PNL de la Sinaia.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.