Cîțu: ”Nicio mineriadă nu se va întâmpla în mandatul meu”

florin cîțu
Foto: Pagina de Facebook Florin Cîțu

Premierul Florin Cîțu a declarat azi că înțelege supărarea minerilor din Valea Jiului, dar că a găsit soluții pentru plata salariilor acestora.

Mai mult, premierul îi acuză pe politicienii rivali că vor să profite politic de pe urma protestului minerilor din Hunedoara.

”Îi înțeleg (n.r. – pe mineri), știu că trec printr-o perioadă dificilă, nu cred că soluția aleasă este una care rezolvă problema. Acest guvern a arătat că salariile au fost plătite la timp, avem soluții și pentru următoarele trei luni”, a spus azi premierul Florin Cîțu.

”Găsim soluții, îi înțeleg, știu că trec printr-o situație dificilă. Formula prin care încearcă să rezolve această situație nu mi se pare cea mai fericită, dar mi se pare că sunt foate mulți politicieni care profită, așa cum au profitat și alți politicieni din aceeași categorie, în ultimii ani, de pe ultima acestei categorii sociale”, a continuat liberalul.

”Țineți minte ce a fost în anii 90. Le spun românilor și bucureștenilor că nu voi permite niciodată în România, în mandatul meu, ce s-a întâmplat în mandatele lui Iliescu și a altor socialiști. Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat”, a mai declarat Cîțu.

Minerii protestează în continuare în subteranul Minei Lupeni, din Valea Jiului, dar și în fața Complexului Energetic Hunedoara. Aceștia au anunțat că sunt dispuși să intre în greva foamei dacă nu le vor fi rezolvate revedendicările.