Ciolacu atacă industria jocurilor de noroc: „Amenință politicieni și concediază jurnaliști”

Marcel Ciolacu FOTO:gov.ro
Marcel Ciolacu FOTO:gov.ro

Primul ministru Marcel Ciolacu a vorbit în termeni duri despre industria jocurilor de noroc, domeniu pentru care se vor introduce noi taxe și reguli mai drastrice.

Premierul Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern că astăzi se va adopta Ordonanța de urgență care va reglementa jocurile de noroc.

„Adoptăm azi și OUG care reglementează industria pariurilor și păcănelelor. În primul rând jocurile de noroc nu vor mai putea funcționa dacă firma nu este înregistrată în Romania.

Creștem semnificativ taxele pentru toate licențele de jocuri de noroc și limităm drastic spațiul de publicitate pe care-l pot cumpăra firmele din această industrie.

Realitatea ne arată că s-a depășit orice limită. Nu e normal ca industria pariurilor să aibă atâta putere. În pandemie au stat la masa Guvernului, acum amenință politicieni și concediază jurnaliști. Cred că este suficient, s-a ajuns mult prea departe!”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.