Cine este puștiul din România care va juca la Arsenal Londra

Vlad Dragomir este primul român care evoluează pentru Arsenal Londra (arsenal.com)
Vlad Dragomir este primul român care evoluează pentru Arsenal Londra (arsenal.com)

Vlad Dragomir nu este un nume cunoscut în fotbalul românesc, însă tânărul care a împlinit de curând 16 ani a semnat deja un contract pe trei sezoane cu legendarul club Arsenal Londra.

Vlad Dragomir, care este căpitanul naționalei sub 16 ani a României, va fi primul tricolor care îmbracă tricoul alb-roșu al ”tunarilor”.

Chiar dacă înțelegera dintre tânărul bănățean și londonezi s-a făcut la sfârșitul lui aprilie, vestea transferului a fost făcută publică abia ieri. Arsenal l-a monitorizat pe Vlad Dragomir timp de un an și jumătate înainte de a-i obține semnătura.

”Vreau ca în maximum doi ani să joc în Premier League. Mă încântă cînd văd că Arsenal e o formaţie unde se dă mare credit tinerilor”, a spus Vlad pentru Gazeta Sporturilor, preizând că a primit numeroase oferte din Italia, dar și din România, de la Steaua.

Mijlocașul român va locui la o familie de englezi și va merge la școală în campusul Academiei clubului Arsenal Londra.

Poli Timișoara, echipă care va fi recompensată cu 100.000 de euro pentru formarea jucătorului, îl trecuse pe linie moartă pe Dragomir, după ce aflase de discuțiile acestuia cu Arsenal. Legea prevede că până la vârsta de 16 ani, jucătorii pot semna cu orice echipă.

Vlad se va antrena și va evolua pentru echipele de tineret ale londonezilor, iar o dată pe lună se va pregăti alături de băieții francezului Arsene Wenger, unul dintre cei mai respectați manageri din fotbalul mondial.

”Îmi doream o echipă mare. Nici nu visam eu la Arsenal! Acum abia aștept să ajung acolo. Am o șansă imensă și, credeți-mă, sunt gata să profit de ea”, a mai spus micul ”tunar”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Joburi în Palm Beach, America. Peste 1.500 de euro salariul pentru a lucra într-un loc de vis
Revoluția prețurilor la eMAG. Mari reduceri la televizoare
Locuri de muncă part-time. Program scurt, salariu atractiv
Revoluția prețurilor la eMAG. Cele mai mari reduceri ale verii