Cel mai înalt copil din România. Ce înălţime a atins, la vârsta de 15 ani

Un adolescent care joacă bachet în Italia este cel mai înalt copil din România.

Potrivit Libertatea, arădeanul Robert Bobroczky măsoară, la vârsta de 15 ani, 2,29 metri, fiind cu doar doi centimetri mai scund decât Ghiţă Mureşan. Totuşi, doctorii spun că Robert ar mai putea creşte câţiva centimetri, putând să îl întreacă pe Big Ghiţă.

Robert joacă în acest moment la clubul italian Stella Azzura Roma, dar este monitorizat atent de spaniolii de la Real Madrid.

Tatăl lui Robert, Zigmond Bobroczky, se fereşte să vorbească despre băiatul său, încercând să îl ţină concentrat la joc.

În istoria NBA, cel mai bun campionat de bachet din lume, doar 20 de jucători au fost mai înalţi de 2,21 metri. Cei mai înalţi jucători din istoria NBA sunt românul Gheorghe Mureşan şi sudanezul Manute Bol, înalţi de 2,31 metri.

Dacă ar juca în NBA, Robert, la cei 2,29 metri ai săi, s-ar situa pe locul 4, după cei doi de mai sus şi muntenegreanul Slavko Vranes (2,30 metri). Adolescentul român ar fi la egalitate cu americanul Shawn Bradley şi superstarul chinez Yao Ming.

Cel mai înalt bărbat din istorie a fost Robert Wadlow. Americanul, care a trăit între 1918 şi 1940, a măsurat 2,72 metri. Cel mai înalt om în viaţă este turcul Sultan Kosen, care măsoară 2,51 metri.

Recomandările editorilor greatnews.ro:

Premieră istorică. Guvernul României cu cele mai multe doamne
Ce spune liderul musulmanilor din România despre atentatele de la Paris
Cine sunt cei doi români care şi-au pierdut viaţa în atentatele de la Paris

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.