Cel mai bătrân elev din lume. Lecția minunată pe care ne-o oferă

cel mai batran elev din lume
Priscilla Sitienei. Foto: Captură YouTube

La vârsta de 90 de ani, Priscilla Sitienei din statul african Kenya s-a înscris la școala primară pentru prima dată în viață, relatează BBC.

Profesorul său de la școala din Rift Valley, Kenya, crede că femeia este cel mai bătrân elev din școala primară din lume.

Fosta moașă este hotărâtă să învețe să citească și să scrie, așa că nu lipsește de la nicio oră, de la cele de limbă engleză la cele de dans. În cămașă și cu o cravată roșie la gât, bătrâna vine la școală îmbrăcată în aceeași uniformă precum mult mai tinerii săi colegi de clasă.

Ceilalți elevi îi spun „Bunica”, iar 7 dintre colegii de clasă îi sunt strănepoți. „Văd copii care trăiesc fără nicio speranță, copii pierduți… Vreau ca ei să mă vadă în școală, vreau să îi inspir”, a spus bătrâna.

„I-a motivat pe toți elevii de aici și sunt foarte mândru de ea și de ceea ce face”, a povestit David Kinyanjui, profesor la școala kenyană.

„O iubim pentru că atunci când facem gălăgie ea ne spunem să facem liniște”, a spus unul dintre elevi. Bătrâna le spune și povești copiilor și este considerată un adevărat simbol pentru principiul liberului acces la educație, neîngrădit de situația financiară și nici măcar de vârstă.

„Vreau să le spun copiilor din lume, și în special fetelor: „Educația va fi bogăția voastră!””, a mai declarat Priscilla Sitienei.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Ce le-a transmis Iohannis românilor de Ziua Unirii. Răspuns: „Scăpaţi-ne de Ponta!”
Veşti excelente: România organizează Campionatele Europene de gimnastică
Fotografii superbe, inspirate de basmele Fraților Grimm

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.