AcasăSocialCea mai performantă tehnică de combatere a cancerului, introdusă la Iaşi

Cea mai performantă tehnică de combatere a cancerului, introdusă la Iaşi

-

Cea mai performantă tehnică de combatere a cancerului, care îi poate ajuta pe pacienţii cu tumori cerebrale, pulmonare sau din categoria ORL, a fost adusă la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi.

Costurile tratamentului sunt acoperite de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Noua tehnică de radioterapie, IMRT-VMAT, este cea mai performantă metodă de radioterapie disponibilă în lume în prezent.

Potrivit reprezentanţilor Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, noua tehnică de combatere a cancerului nu mai este folosită de niciun spital de stat din România, iar cu ajutorul acesteia se pot realiza operaţiuni de radioterapie în zone sensibile, fără a afecta ţesutul înconjurător.

”Pentru a putea fi folosită este nevoie de acceleratoare şi accesorii performante, iar echipa de la rapdioterapie trebuie să se specializeze. Pentru implimentare este nevoie şi de un soft special. Noi toate acestea le-am achiziţionat încă din 2011, iar din 2012 echipa noastră a urmat cursuri de perfecţionare în Elveţia, Portugali şi Germania“, a declarat pentru Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, pentru mediafax.ro.

Până acum, doi pacienţi ai institutului, care au avut tumori localizate pe creier şi la ureche, au început sesiunile de radioterapie, conducerea uităţii spitaliceşti anunţând că alţi trei bolnavi vor mai urma acest tratament.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

5 concluzii care se desprind după analiza a 13 sondaje pentru...

0
GreatNews a analizat 13 sondaje de opinie pentru alegerile de la Primăria București, apărute în ultimele 2 luni, și vă prezintă în continuare câteva...

Bilanțul morților din Hong Kong ajunge la 55. De ce incendiul...

0
Bilanțul morților din incendiul care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong a crescut la 55 de persoane, iar alte peste 270 sunt...

TOP 10. Din ce țări vin cei mai mulți migranți non-UE...

0
Peste 136.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene, ce dețineau permise de ședere în scopul angajării, locuiau în România la sfârșitul lunii august 2025,...