Ce spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române despre Patriarhul Kiril al Rusiei

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Foto: Basilica.ro
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Foto: Basilica.ro

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, spune despre Patriarhul Kiril al Rusiei că este un „opulent patriarh demisionar din punct de vedere moral”.

Bănescu și-a publicat comentariul pe Instagram, alături de o fotografie în care apar Patriarhul Kiril și președintele rus Vladimir Putin.

„Datoria lucidității ne obligă să discernem inclusiv între un autentic și demn Întâistătător al Bisericii lui Hristos și un opulent patriarh demisionar din punct de vedere moral și creștin prin complicitatea sa cinică cu politicul asasin și prin asocierea la cele mai hidoase lucruri pe care omul antihristic este capabil să le comită cu atrocitate:

războiul cumplit și nejustificat împotriva altora, bulversarea vieții unui popor liber, îngrozirea, torturarea în varii feluri și uciderea în masă a unor oameni pe care Hristos ne-a poruncit blând să-i iubim ca pe noi înșine, nu să-i strivim sub cizma grea și invadatoare a morții.

Chiar când diavolul ne trunchează în față realitatea, avem mereu datoria de a discerne și de a mărturisi adevărul”, a scris Bănescu.

Patriarhul Kiril este un susținător fervent al președintelui Vladimir Putin, inclusiv al războiului din Ucraina.

La scurt timp după invadarea Ucrainei, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse a declarat că cei care sunt împotriva Rusiei sunt „forțe ale răului” care luptă „împotriva unității Rusiei” și „a Bisericii Ruse”.

Vă recomandăm și: