Ce a căutat Vladimir Putin pe fundul Mării Negre?

Președintele rus Vladimir Putin a luat parte la o expediție subacvatică în Marea Neagră, în apropierea coastei Crimeei.

Liderul de la Kremlin s-a îmbarcat într-un submarin de explorare, dorind să observe epava unei nave care s-a scufundat în Marea Neagră.

Nu este pentru prima oară când Putin își pune în practică ambițiile de explorator și aventurier. În trecut, președintele rus a tranchilizat tigrii și a zburat cu cocorii.

Misiunea de ieri a fost organizată de Societatea Geografică a Rusiei, care dorește să afle mai multe despre rutele comerciale antice din preajma Crimeei, scrie The Telegraph.

”Cercetarea este importantă pentru a înțelege dezvoltarea vechiului stat rus și relațiile pe care acesta le avea cu vecinii, dar și felul în care națiunea rusă s-a dezvoltat”, a explicat Vladimir Putin, care s-a scufundat la 83 de metri adâncime pentru a observa rămășițele unei nave comerciale bizantine din secolul al nouălea, care a fost descoperită în acest an.

Liderul de la Moscova a mai făcut alte două expediții subacvatice în Marea Neagră în ultimul an și jumătate, după ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reduceri eMAG la frigidere și mașini de spălat
Ce salarii sunt la Carrefour, Kaufland, Billa, Cora și Auchan
Locuri de muncă în Marea Britanie. Se caută personal pentru îngrijirea bătrânilor
Locuri de muncă în Germania. Se caută zugravi, electricieni, tâmplari sau instalatori