AcasăPolitică

Politică

Analfabeții care vor să cucerească România. Candidat din satul lui Eminescu: ”V-om stârpi corupția”

Unii candidați la primăriile de orașe și comune își bat joc de limba română în campania electorală. Dacă unii păcătuiesc lingvistic pe Facebook, alții au greșit chiar și bannerele electorale.Cel mai bun exemplu este cel al ciobanului Vasile Onofrei, care vrea ca, din această vară, să păstorească...

Dacian Cioloș și-a donat tot salariul pe o lună pentru Cumințenia Pământului

Premierul României, Dacian Cioloș, a anunțat ieri că își donează tot salariul pe luna aprilie pentru "Cumințenia Pământului", sculptura realizată de Constantin Brâncuși pe care statul român încearcă să o cumpere de la proprietarii săi.„A început campania pentru Cuminţenia Pământului a lui Brâncuşi. În ce mă priveşte,...

Un român, inclus în TOP 40 cei mai puternici parlamentari europeni

Un europarlamentar român a fost inclus în topul celor mai influenți 40 dintre cei 751 de membri ai Parlamentului European.Doar 14 dintre cele 28 de state din Uniunea Europeană au măcar un reprezentant pe lista întocmită de cei de la Politico, publicație specializată în politica europeană. Cine este...

Job de vis în România. Poți absenta 18 zile pe lună și nu ești dat afară

Săptămâna trecută, fostul prim-ministru Victor Ponta a publicat pe pagina sa de Facebook o poză cu scaune libere de la ceremonia de ianugurare a scutului antirachetă de la Deveselu, reacționând la afirmațiile ambasadorului SUA Hans Klemm potrivit cărora nu a fost invitat la eveniment că nu mai...

A început campania electorală. Care sunt cei mai vechi primari din țară

Politicienii care candidează la alegerile locale au o lună la dispoziție pentru a ne convinge să-i votăm. La urne se va merge pe 5 iunie. Față de alegerile trecute, primarul va fi ales dintr-un singur tur. Mai exact, cel care va obține cel mai mare procentaj din voturi va ocupa...

Localitățile din țară în care se știu deja numele viitorilor primari

„Când ai fost ales, deja începi campania electorală în timp de 4 ani”, e de părere Fodor Istvan, primar al comunei Bodoc, din Covasna, de 26 de ani. Însă în toți acești ani nu a avut niciodată un contracandidat, potrivit Digi24. Pe buletinul de vot pentru primăria...

Reacția lui Piedone după ce a pierdut definitiv dreptul de a candida la primărie

Tribunalul București a respins, ieri, candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4. Decizia este definitivă și nu-i mai dă dreptul să participe la alegerile locale din iunie.Aceeași decizie a fost luată și în primă instanță, de Judecătoria Sectorului 4. „Întrucât intimatul a candidat la funcția...

PSD a „ars” primul răzvrătit. „Mi-am amintit de inchiziție!”

„Azi e o zi foarte importantă pentru viața mea, sunt de peste 20 de ani în partid și azi am asistat la o decizie profund nedreaptă, mi-am amintit de inchiziție și de ideea în care dacă exprimi o opinie automat ești condamnat, pentru că ai o opinie....

Dă muzica mai tare! Mihai Sturzu candidează la primărie

Deputatul Mihai Sturzu, fostul cântăreț de la Hi-Q, care a părăsit PSD anul trecut, după un conflict cu Liviu Dragnea, a anunțat că intră în campanie electorală pentru alegerile locale și va candida pentru funcția de primar al Brașovului.„În această campanie sunt independent și cel mai mare...

Ce salariu are premierul României. Listă cu veniturile din Guvern

În luna ianuarie 2016, premierul României Dacian Cioloș a avut un salariu net de 15.825 de lei, rezultă dintr-un document publicat de Secretariatul General al Guvernului pe site-ul instituției.Documentul face publice și salariile altor membri ai Executivului.Sorin Sergiu Chelmu, secretar general al Guvernului, cu rang de ministru,...

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...