AcasăInternational
International
Știri despre ce e important în Europa și în lume. În această secțiune nu prezentăm știri de fapt divers, ci schimbări importante care au loc în afara României
Alegerile editorilor
Comisia Europeană a anunțat câți refugiați trebuie să preia România
România ar urma să preia 4.646 dintre cei 120.000 de noi refugiați aflați în Italia, Grecia și Ungaria, potrivit schemei de redistribuire de urgență a refugiaților între statele membre ale Uniunii Europene, relatează agerpres.ro.Schema face parte dintr-un plan în șapte puncte pentru soluționarea crizei refugiaților cu care...
Alegerile editorilor
Fotografiile emoționante care i-au adus o avere unui refugiat sirian
Două fotografii postate pe rețelele de socializare au pornit o adevărată campanie umanitară în mediul virtual.În imagini a fost surprins un refugiat sirian care vinde pixuri pe o stradă din Beirut, iar în brațe o are pe una dintre fetițele sale, care doarme. În mai puțin de...
Alegerile editorilor
Cele mai lungi domnii din istorie. Regina Elisabeta a II-a este, de azi, cel mai “longeviv” monarh al Marii Britanii
Chiar dacă astăzi împlinește 23.226 de zile la cârma Marii Britanii, depășind-o pe stră-stră-străbunica sa, Regina Victoria, Regina Elisabeta a II-a este abia pe locul 48 în topul celor mai lungi domnii.În ierarhia de mai jos găsiți zece dintre cei mai longevivi monarhi din istorie. În top...
Alegerile editorilor
Lecția dată de cel mai sărac președinte din lume în plină criză a refugiaților
Președintele Braziliei, Dilma Rousseff, a îndemnat țările din America Latină să-și deschidă frontierele pentru refugiații sirieni. Într-un discurs pe care l-a ținut cu ocazia „Zilei Independenței” în Brazilia, Rousseff a spus că sunt bineveniți în țara sa „toți cei care și-au părăsit casele și vor să trăiască,...
Alegerile editorilor
Propunere UE. Câți refugiați ar putea primi România
Uniunea Europeană ar urma să propună României să primeasă 4.646 de refugiați, potrivit unor informații prezentate de cotidianul El Pais. Din cei 120.000 de imigranți din Ungaria, Grecia și Italia, Germania, Franța și Spania ar urma să preia aproape 60% din numărul refugiaților.Datele prezentate de presa europeană arată că...
Alegerile editorilor
Românii NU au fost implicaţi. Cine sunt cei 4 bărbaţi arestaţi în cazul camionului cu 71 de cadavre
Dan Arsenie - 1
Deşi iniţial se anunţase că şi un român face parte din reţeaua de traficanţi de persoane responsabilă de moartea a 71 de persoane într-un camion, ancheta ungaro-austriacă a arătat că niciun conaţional nu a fost implicat în această tragedie, una dintre cele mai mari din istoria recentă...
Alegerile editorilor
Surprinzătoarea reamenajare dintr-o casă veche de 200 de ani
Arhitecții de la Buchner Bründler Architekten au acceptat provocarea de a transforma o casă veche de 200 de ani. Este vorba de o locuință din Linescio, Elveția, care se află într-o pădure și a aparținut unui fermier.Specialiștii au decis să lase exteriorul așa cum l-au găsit, fără să schimbe...
Alegerile editorilor
O fetiță de etnie romă cu IQ mai mare decât al lui Einstein: „Vreau să vindec oamenii!”
În 1946, avocatul australian Roland Berrill înființa împreună cu omul de știință britanic Lancelot Ware Mensa o organizație mondială a persoanelor cu un coeficient foarte mare de inteligență (IQ). Cea mai importantă regulă era să nu se țină cont de naționalitate, sex sau religie.Anul acesta, în Mensa...
Alegerile editorilor
Cine este românca acuzată de susținerea Statului Islamic
O româncă suspectată de legături cu Statul Islamic a fost arestată preventiv în orașul italian Genova, la revenirea din Tunisia. Imediat, autoritățile italiene au demarat procedurile pentru extrădarea sa în România.Potrivit Știrile TVR, este vorba despre o femeie în vârstă de 36 de ani, originară din Satu...
Alegerile editorilor
Eroii care au împiedicat un atentat terorist într-un tren plin cu pasageri: „Fie fugi, fie rămâi și lupți”
Doi soldați americani au reușit să împiedice un atentat terorist într-un tren care circula pe ruta Paris – Amsterdam, informează stirileprotv.ro.Cei doi pușcași marini au reușit să-l prindă la timp și să-l imobilizeze pe bărbatul de origine marocană în vârstă de 26 de ani care voia să...
RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI
CINE, CE, CUM?
Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...
250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...
Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...







