Propunere UE. Câți refugiați ar putea primi România

Uniunea Europeană ar urma să propună României să primeasă 4.646 de refugiați, potrivit unor informații prezentate de cotidianul El Pais. Din cei 120.000 de imigranți din Ungaria, Grecia și Italia, Germania, Franța și Spania ar urma să preia aproape 60% din numărul refugiaților.

Datele prezentate de presa europeană arată că Germania va primi 31.443 de refugiați (26,2%), în Franța vor fi primiți 24.031 (20,0%), iar în Spania – 14.931 (12,4%).

De asemenea, în Polonia vor fi 9.287 (7,7%), în Olanda – 7.214 (6,0%), România – 4.646 (3,9%), Belgia – 4.564 refugiați (3,8%), Suedia – 4.469 (3,7%), Austria – 3,640 (3,0%), iar în Portugalia – 3.074 de refugiați. Alte țări vor primi sub 3.000 de refugiați.

Mai trebuie precizat și faptul că Marea Britanie, Irlanda și Danemarca ar beneficia de o scutire în cadrul Uniunii Europene pentru acordarea de azil. Cu toate acestea, Dublinul s-a oferit să primească 600 de refugiați.

Șeful Guvernului, Victor Ponta, a declarat că România are capacitatea de a primi 1.500 – 1.700 de refugiați, precizând că „subiectul va fi pe ordinea de zi în ședința CSAT”.

„Discursul șovin au xenofob al unor politicieni expirați și nebăgați în seamă nu trebuie luat în serios. România trebuie să își asume obligațiile, dar trebuie să beneficieze de toate drepturile”, a declarat Victor Ponta.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reduceri eMAG televizoare. Prețuri și cu 900 de lei mai mici
Reduceri eMAG iPad. Cele mai bune oferte de săptămâna aceasta
Locuri de muncă în vânzări, în Germania, Austria, Anglia. Salariile ajung la 3.400 de euro
Se caută șoferi în Anglia pe salarii la care visează managerii în România: 4.900 de euro

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.