Când ar putea reveni toți elevii, fizic, la școală, potrivit ministrului Educației

FOTO: Alexandra_Koch/Pixabay.com
FOTO: Alexandra_Koch/Pixabay.com

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat care sunt condițiile pentru ca toți elevii să revină în școli fizic la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie. Ministrul a precizat că există peste 150.000 de angajați care sunt vaccinați, iar până la începutul lunii mai vor fi imunizați mai mult de jumătate din angajați din învățământ.

„Regulile de protecție respectate, vaccinare, testare și trend descendent vor da ocazia Ministerului Educației să vină cu argumente pentru deschiderea tuturor școlilor, nu după scenariile verde, galbe, roșu, cu prezență fizică.

Am avea șansa ca aceste zile în plus de vacanță în aprilie să se transforme în zile de prezență fizică la sfârșit de mai, început de iunie. Ceea ce este un mare câștig. Este un imens câștig”, a declarat Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres.ro.

Ministrul Educației a mai spus că premierul și-a asumat public că va susține testarea noninvazivă, care să nu necesite personal medical, care să fie ușor de acceptat pentru părinți, care să fie chiar autoadministrabilă de către copii.

„Vom insista în orice fel să se pună în practică acest lucru şi sunt convins că primul-ministru atunci când a făcut această promisiune publică a avut în cap inclusiv acoperirea bugetară necesară achiziţiei acestor teste”, a mai spus ministrul Educației.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.