Parlamentul britanic a fost suspendat pentru 5 săptămâni

FOTO: Wikimedia Commons
FOTO: Wikimedia Commons

Guvernul condus de Boris Johnson a suspendat Parlamentul britanic la finalul ședinței de luni, 9 septembrie.

Practic, activitatea parlamentarilor s-a încheiat în mod forțat până la data de 14 octombrie. Unii dintre membrii Camerei Comunelor au strigat „Rușine să vă fie!” în momentul închiderii oficiale a sesiunii parlamentare.

Boris Johnson a încercat să îi convingă pe membrii Parlamentului să voteze pentru alegeri anticipate, însă propunerea sa a căzut la vot, pentru a doua oară. Doar 293 de parlamentari au votat pentru alegeri anticipate, mult sub cele două treimi necesare, notează BBC.

Membrii opoziției au cerut să fie implementată legea care blochează un Brexit fără acord cu Uniunea Europeană.

Parlamentul a fost suspendat târziu în noapte, la ora locală 2.00. Unii dintre membrii Camerei Comunelor au început să intoneze cântece tradiționale scoțiene și din Țara Galilor.

Suspendarea Parlamentului până la data de 14 octombrie – pentru o perioadă de timp mai lungă decât de obicei – a atras comentarii dure vizavi de modul în care Boris Johnson conduce Guvernul, unii critici considerând că ceea ce se întâmplă acum în Marea Britanie este o ”atrocitate constituțională”.

Suspendarea vine într-un moment extrem de tensionat și reduce drastic timpul pe care îl au la dispoziție parlamentarii de a opri un eventual Brexit fără acord cu Uniunea Europeană.

Totuși, săptămâna trecută, membrii Parlamentului au reușit să voteze o lege prin care îl obligă pe Boris Johnson să ceară o amânare a Brexitului în cazul în care nu poate ajunge la o înțelegere cu UE, potrivit CNN.

Însă Boris Johnson pare să aibă alte planuri. Întrebat recent dacă poate promite că nu va cere o prelungire a negocierilor pentru Brexit, premierul a replicat: „Da, pot. Mai degrabă aș prefera să fiu mort într-un șanț”.

„Ne costă un miliard de lire sterline pe lună (faptul că Marea Britanie e în UE – n.r.) și nu obținem nimic. Care este scopul amânării? Cred că este pur și simplu lipsită de sens”, a mai comentat Johnson.

El a declarat că rămâne decis să scoată Marea Britanie din UE pe 31 octombrie.

Totuși, premierul a fost avertizat că ar putea fi anchetat dacă nu respectă legea votată de Parlament și care blochează un Brexit fără acord.

Chiar și fratele său, Jo Johnson, care era ministru al Educației, și-a dat demisia din Executiv, spunând că îi este imposibil să își reconcilieze loialitatea față de fratele său cu interesul național, așa că preferă să renunțe la funcție.