AcasăSocial"Autostrada albastră" a României

“Autostrada albastră” a României

-

port_constanta
Postul de televiziune american CNN a dedicat un episod al showului “The Gateway” portului din Constanţa, iar ghidul jurnaliştilor a fost preşedintele Traian Băsescu, fost căpitan de navă. Jurnaliştii consideră că portul poate fi unul dintre cele mai importante din Europa, dar menţionează că unele îmbunătăţiri sunt necesare.

“Până în decembrie 1989, portul Constanţa a fost folosit, în cea mai mare parte, pentru a exporta bunuri produse de economia românească şi pentru a importa materie primă”, a spus Băsescu pentru CNN. “Astăzi, este mai mult o poartă, o deschidere spre Europa şi întreaga lume. Nu numai pentru România, ci pentru întreaga Europă de Est”.

Portul este folosit astăzi la doar 50% din capacitatea sa de 100 de milioane de tone.

“Din punct de vedere strategic, a avea un astfel de port, conectat cu întreaga Europă, este un imens avantaj. Este singurul port care are legătură cu Dunărea, cu canalul Dunăre-Main-Rin şi cu Rotterdam”, a declarat Băsescu.

Totuşi, entuziasmul preşedintelui român nu este împărtăşit şi de comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn. Recent, acesta a declarat că cele 14 state implicate în procesul de dezvoltare a comerţului pe Dunăre, printre care şi România, trebuie să lucreze mai repede şi mai eficient, după un debut promităţor.

“Nu înteleg de ce comisarul este atât de pesimist”, este replica preşedintelui. “Am investit deja 300 de milioane de euro, bani europeni, între 2007 şi 2013. Şi vom continua”, a adăugat Băsescu. Preşedintele crede că Dunărea este “autostrada albastră” care poate pune serios umărul la dezvoltarea României.

“Este punctul terminus al unei autostrăzi albastre care începe în Rotterdam şi se termină în Portul Constanţa. Este de o importanţă extraordinară, deoarece este conectat practic la întreaga Europa. Dar trebuie să dezvoltăm capacitatea pentru vasele mari în Constanţa”, a precizat Băsescu.

În emisiune, mai sunt menţionate şantierul naval Daewoo şi canalul Dunăre-Marea Neagră, al treilea ca lungime din lume, după canalele Suez şi Panama.

O parte din reportajul video al CNN poate fi vizionat AICI. Întreaga emisiune va fi difuzată de CNN în zilele de 23, 25 şi 26 mai.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...