Anunț. Când încep programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022

Rabla 2020
Programul Rabla. Foto: Pixabay

Programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022 vor fi lansate peste câteva zile, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu.

„Anunț important! Ghidurile pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022 au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial în data de 02.02.2022. Ulterior publicării se vor lansa Programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022, cel târziu pe 8 februarie”, a transmis Administrația Fondului pentru Mediu pe pagina sa de Facebook.

În urmă cu aproximativ 3 săptămâni, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că în acest an programele Rabla Clasic și Rabla Plus vor avea un buget de 1,2 miliarde de lei.

Pentru prima dată, programul este planificat pentru trei ani, iar o noutate importantă este aceea că beneficiarii pot preda două mașini mai vechi de 15 ani.

„De asemenea, este prima dată când planificăm implementarea celor două programe pe 3 ani. Este prima dată, când, în urma discuţiilor, consultărilor pe care le-am avut cu asociaţiile producătorilor auto şi asociaţiile importatorilor/comercianţilor auto am pregătit un program pe 3 ani, asigurând astfel predictibilitate, asigurând astfel implementarea unor programe publice, unor politici publice în acest domeniu astfel încât rezultatul scontat, cel al scoaterii din circulaţie a cel puţin 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani până în 2026 să fie realizat, atins”, a spus Barna la acea dată.

În cadrul Rabla Clasic 2022, un român poate primi un tichet în valoare de 6.000 lei pentru o maşină veche casată, sau unul de 9.000 lei pentru casarea a două vehicule uzate. Bonusul va ajunge la o sumă maximă de 16.500 de lei în cazul în care beneficiarul va preda la casare două mașini, ambele mai vechi de 15 ani.

Tanczos Barna a promis că vor fi eliminate posibilele întârzieri la aprobare, programul fiind etapizat pe apeluri lunare de depuneri de cereri, astfel încât toţi beneficiarii să primească răspuns în maximum o lună.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.