Cristian Mihai Dide, unul dintre protestatarii vocali din Piața Victoriei, a fost amendat cu 900 de lei deoarece i-a jignit pe Facebook pe jandarmii veniți să îl protejeze pe liderul PSD Liviu Dragnea când acesta a mers la DNA.
Cristian Mihai Dide i-a numit „sclavi”, “jandami de că***” și „scursuile societății” pe jandarmi, iar instituția a considerat că a fost lezată „demnitatea și onoarea” Jandarmeriei Române.
Iată conținutul procesului verbal pe care l-a primit Cristian Mihai Dide:
„A postat în mediul virtual, pe pagina personală a reţelei de socializare Facebook Cristian Mihai Dide cu acces publicului, expresii jignitoare şi vulgare la adresa lucrătorilor Jandarmeriei Române care şi-au desfăşurat activitatea la sediul DNA în data de 21.11.2017, lezând demnitatea şi onoarea instituţiei Jandarmeriei Române”.
Cristian Mihai Dide a declarat pentru GreatNews că valoarea amenzii este prea mare și o va ataca în instanță, cerând diminuarea acesteia.
„Jignirile le-am adus, nu pot să mă duc în instanță să zic că nu. Nervozitatea este foarte mare. Pe noi nu ne păzesc. Pe noi vin și ne intimidează, dar în schimb vin și păzesc infractori la DNA ca să nu le permită reporterilor să le pună întrebări deranjante”, a spus Dide.
El a mai explicat că a fost deranajat de faptul că jandarmii au făcut un „gard viu” pentru a-l proteja pe Liviu Dragnea de presă: „Nu pentru asta este Jandarmeria Română”.
Cristian Mihai Dide consideră că o amendă de 900 de lei este prea mare, fiind aproape cât salariul minin net pe economie (1.050 de lei). O amendă de 100-200 de lei ar fi mai potrivită pentru fapta sa, apreciază el.
În acest an el a mai primit o amendă pentru o postare de pe Facebook, când i-a numit „jeguri” pe jandarmi. Aceasta a fost de 1.000 de lei.
Procesul verbal prin care a fost sancționat cu amenda de 900 de lei:
Cristian Mihai Dide a fost sancționat în baza Legii 61/1991, republicată în 2014.
La articolul 2, punctul 1, se arată că „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice” constituie contravenție.
O astfel de faptă se sancționează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: