Se schimbă statutul polițistului: Nu se va mai ocupa de ”siguranța cetățeanului”

Noile legi mișcă România în direcția unui stat polițienesc. Foto: U.S. Army photo by Pvt. Randy Wren / Flickr
Noile legi mișcă România în direcția unui stat polițienesc. Foto: U.S. Army photo by Pvt. Randy Wren / Flickr

Ministerul de Interne, condus de Carmen Daniela Dan, a publicat proiectul de lege privind statutul polițistului, care acordă puteri sportive agenților și, în același timp, crește sancțiunile impuse cetățenilor.

În timp ce o altă măsură a guvernării PSD a eliberat sute de infractori din penitenciare, mulți dintre ei recidivând cu prima ocazie, acum, orânduitorii aleși ai țării vor să înăsprească sancțiunile împotriva persoanelor care vor să protesteze.

Poliția Română nu se mai ocupă cu ”siguranța cetățeanului”, fapt care era stipulat în Legea nr. 218/2002, această sintagmă fiind eliminată din paragraful existent, care detalia atribuțiile Poliției Române: „aplică măsuri de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional”.

Noua formulare sună așa: ”menține ordinea şi siguranța publică la nivel național şi aplică măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracțional şi terorismului”.

Polițiștii vor putea legitima oricare persoană, nu doar pe cele care încalcă legea. Refuzul de legitimare sau de prezentare la sediul poliției va fi sancționat cu amendă de la 500 la 1.500 de lei, sume triple față de cât prevede Legea nr. 61/1991 în prezent.

Mai mult, polițistul va avea dreptul să conducă persoane la sediul poliției după bunul plac, fiind eliminată condiția ca acestea să pericliteze ”viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale sau să fie suspectate de săvârşirea unor fapte ilegale”.

Se înăspresc mult și pedepsele pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, după cum urmează:

  • tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
  • tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora
  • organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban.

Potrivit noii legi, românii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă dacă vor folosi ”în public, cuvinte, expresii ori gesturi jignitoare sau obscene în mod nemijlocit la adresa unui organ de urmărire penală sau de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

Agenții vor primi și dreptul de a cere oricărei persoane ”să țină mâinile la vedere şi/sau să adopte o poziție inofensivă care exclude săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva acestuia”, iar în cazul în care persoana respectivă refuză „se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.