Cum adopţi un câine fără stăpân? Adopţia de câini este o practică cu care românii sunt puţin obişnuiţi. Dovada în acest sens o găsim la Călăraşi. Deşi aici a existat, ani buni, un mare adăpost pentru câini, o singură familie a venit pentru a adopta un câine.
Personalul de la Save the Dogs Călăraşi a găsit pe străzi o căţeluşă de talie mică, pe care au numit-o Colette. Animalul cu nume de personaj literar a avut însă noroc: la nici o lună după ce fusese culeasă de pe stradă, o familie a ales-o dintre câinii din adăpost şi a luat-o acasă.
Sara Turetta, cea care conduce Save the Dogs – organizaţie care are acum adăposturi de câini la Cernavodă şi Medgidia – a rămas uimită de acest caz. „Nu există încă în România o cultură a adopţiilor”, spune ea. Dă exemplul cel mai grăitor: până şi la adopţiile de copii stăm groaznic, circa 100 de familii fac asta pe an. De câini ce să mai vorbim.
Cereri ciudate, dar multe: „Vreau să adopt un câine, ca să îl pun pe lanţ”
Când au venit pentru a adopta câini de la Save the Dogs, cei mai mulţi dintre români veneau cu un gând: să găsească un câine mare, să-l ia acasă şi să-l pună pe lanţ. „Calitatea familiilor care se prezentau în anii trecuţi la adăposturile noastre era din ce in ce mai proastă; mereu se cereau câini de pază pentru a fi ţinuţi în lanţ; iar acest tip de cereri nu a fost niciodată luat în considerare şi onorat”, îşi aminteşte ea cu durere, pe siteul savethedogs.eu.
Asta în timp ce câini maidanezi români ajung cu zecile în fiecare lună pe calea aerului în Suedia. Anual, suedezii adoptă sute de câini din Români. La fel fac nemţii şi italienii. Ba chiar plătesc pentru animalele acestea aruncate de noi pe străzi.
Cum adopţi un câine fără stăpân. Pasul 1 – Gândeşte-te de ce câine ai nevoie
În primul rând, nu adopta un câine dacă ştii că va fi neglijat. Asta nu înseamnă că trebuie să fii mereu lângă el, ci că nu trebuie să stea o zi întreagă singur.
Apoi gândeşte-te la spaţiu. Un câine uriaş nu se va simţi bine într-o garsonieră, unde unul de „buzunar” s-ar simţi excelent.
Cum adopţi un câine fără stăpân. Pasul 2 – Adresează-te unui adăpost apropiat de tine
Mulţi preferă să ia în casă câini de pe stradă, însă bolile pe care aceştia le pot purta sunt nenumărate. Aşa că varianta adăpostului este excelentă. Vei fi condus printre sute de câini şi vei putea alege. Caută adăposturi din apropiere (uneori vei fi nevoit să faci zeci de kilometri, sunt unele oraşe româneşti care nu au adăposturi de câini, deşi maidanezi sunt cât cuprinde). Vei găsi aici un câine sănătos, cu vaccinurile făcute, deparazitat.
Putem să îţi recomandăm câteva adăposturi. Apăsând pe numele lor vei fi condus pe pagina adăpostului sau pe site-uri care conţin informaţii despre adăpost.
De asemenea, trebuie să ai în vedere pagina de Facebook adoptiicaini.ro si site-ul cu acelaşi nume. Te rugam, la rubrica de comentarii, sa completezi lista noastră de adăposturi. Poţi posta şi linkuri, ele vor fi publicate.
Cum adopţi un câine fără stăpân. Pasul 3 – Semne care îţi pot spune vârsta câinelui
Atunci când adopţi un câine, e foarte bine să îi cunoşti vârsta. În funcţie de vârstă, poţi judeca mai bine ce necesităţi medicale şi alimentare are animalul.
Indiciu. Un prim indiciu îl constituie dinţii. Dinţii de lapte ai câinilor cad şi lasă loc celor definitivi în lunile 4-8 de viaţă. Când dinţii de lapte cad, în locul lor se pot vedea deha tuberculul central al dintelui permanent.
Dacă dinţii incisivi sunt netociţi şi albi, înseamnă că animalul are sub un an. Îţi vei da seama că un câine are peste doi ani dacă cleştii inferiori ai săi sunt complet tociţi, ne mai prezentând trefla. Un câine de peste opt ani este acela care are toţi incisivii tociţi.
Alte indicii găsiţi pe blană. Dacă un câine închis la culoare are fire albe pe bot şi în jurul ochilor, înseamnă că el are peste 8-10 ani. Priveşte animalul în ochi! Dacă cristalinul pare şters este un semn al cataractei senile, care apare la câini la 8-9 ani.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: