Zeci de mii de oi românești, moarte de foame și sete, în timpul transportului către export

Oi lasate sa moara de foame si sete in timpul transportului catre Iordania sursa foto: guraialomitei.com

Ministerul Agriculturii din Iordania a trimis, săptămâna trecută, înapoi în România un vas care transporta 13.000 de oi. Și asta pentru că 40% dintre animale muriseră după ce timp de opt zile nu primiseră apă sau hrană.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Agriculturii din Iordania, Nimer Haddadin, a declarat că în cursul inspecţiilor derulate înainte de a se permite intrarea vasului în Iordania, inspectorii veterinari au descoperit că 5.200 de oi au murit.

”Inspectorii au luat probe de la animalele moarte şi au descoperit că acestea nu au murit din cauza vreunei boli, ci pentru că firma de transport nu a asigurat hrană şi apă pentru animale’, a precizat Nimer Haddadin, după cum relatează agrointel.ro.

România este a doua țară, după Australia de unde Iordania importă vite și oi, după ce în luna aprilie a acestui an, Ministerul Agriculturii din Iordania a ridicat embargoul de opt luni la importul de animale vii din România, impus după descoperirea unor cazuri de boală a limbii albastre.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.