Vanghelie bătăiosu`: Rupe rotula, dă bâte pe spinare, iar Ponta ar fugi!

Marian Vanghelie FOTO: Ionuț Fantaziu/Greatnews.ro

Marian Vanghelie, exclus din PSD, a declarat că disputele cu Liviu Dragnea și Sebastian Ghiță nu s-au încheiat. Acesta a spus că le-ar aplica chiar o corecție fizică celor doi, însă a revenit spunând că nu e vorba de niște amenințări, ci de un pamflet.

„Dacă i-aș întâlni pe stradă, i-aș rupe rotula lui Dragnea. Pe domnul Ghiță aș pune pe cineva să-l filmeze când i-aș da două bâte pe spinare. Și când ajung în capătul celălalt al străzii, domnul Ponta va fugi. Am făcut o glumă, un pamflet, cum ar zice domnul Vadim Tudor, un pamflet. Glumim, nu e vorba de bătaie. Nu trebuie să-i bat eu, i-a bătut soarta, că și la restaurant, dacă era să-l bat, îl băteam”, a declarat Marian Vanghelie, la Gândul Live.

Ghiță atacă baronii

Disensiunile din PSD nu s-au încheiat. Deputatul Sebastian Ghiță, care a demisionat de curând din partid, spune că social-democrații trebuie să scape de baroni pentru a realiza cu adevărat o reformă.

„La început nu am înţeles de ce ne presează cei de afară cu baronii. Unii erau grăsuţi şi pufoşi, unii erau mici, alţii comuniştii, alţii noi atârnaţi prin PDL şi prin alte partide.

Nu am priceput până când nu ni s-au destupat minţile cu ambasadele străine, cu ONG-urile. Şi ne-au spus: Dacă un om este şeful judeţului, şeful partidului sau primarul care stăpâneşte şi funcţia politică şi funcţia administrativă stăpâneşte. Persoana aceea capătă o poziţie şi o influenţă uriaşă. Şi cei de afară ne-au spus simplu: de vreme ce vă raportaţi la noi şi vreţi să ajungeţi ca noi, la noi nu este aşa.

După experienţa noastră nu e bine. Haideţi să avem control al oamenilor dintr-un judeţ sau dintr-o zonă economică sau dintr-un minister. Să avem pe unul care deţine funcţia politică, pe un altul care deţine funcţia economică, pe un altul care deţine zona de coerciţie. Ponta este chemat să rezolve chestiunea asta repede. Altfel lumea nu va mai crede în Ponta şi în PSD. Trebuie să-i convingă pe aceşi oameni”, a declarat, la Adevărul Live, deputatul Ghiță, care crede că Ponta va reforma PSD.

Recomandările editorilor GreatNews: