Arheologii români și germani au descoperit o cetate preistorică, veche de peste 3.400 de ani, în vestul României.
”Este una dintre cele mai mari cetăți preistorice din Epoca Bronzului care a fost descoperită în Europa”, a declarat arheologul Florin Gogaltan pentru agenția Associated Press.
Gogaltan, care este un cercetător al Institutului de Arheologie din Cluj, a spus că echipa sa a folosit un echipament cu rezonanță magnetică pentru a face măsurători subtarena. Săptămâna trecută, experții români au scos la iveală peste 55 de hectare din cele 80 de hectare ale sitului arheologic.
Cetatea din Epoca Bronzului, descoperită lângă comuna arădeană Sântana, a fost construită între anii 1.400 și 1.200 înaintea erei noastre.
Arheologii români au colaborat cu profesorul german Rudiger Krause, profesor la Universitatea Goethe din Frankfurt, la realizarea descoperirii. Germanii au contribuit cu finanțarea săpăturilor dar și cu echipamente.
Arheologii români au început excavațiile aici în 2009, însă au luat amploare în ultimii doi ani. Cetatea de pe teritoriul României este mult mai mare decât Troia, cel mai faimos oraș al Epocii Bronzului.
“Ne-am propus să facem cercetări la Sântana pentru o perioadă de trei ani de zile. Lucrările arheologice beneficiază de finanţare din partea landului Hesse, din Germania. Cetatea de la Sântana este una dintre cele mai mari fortificaţii realizate în perioada menţionată. Scopul nostru este să aflăm de ce a fost realizată această fortificaţie, de ce a fost nevoie de o asemenea construcţie”, a declarat profesorul german.
Clădirile cetății de la Sântana nu sunt realizate din piatră, ci din lut și lemn. Fortăreața a fost înconjurată de șanțuri de apărare adânci de peste 4 metri, dar și cu valuri de pământ de peste 20 de metri.
Cercetătorii au descoperit și un palat uriaș, cu lungimea de 100 de metri și lățimea de 40 de metri.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: