Un pompier a dezvăluit subiectele la BAC folosind o cameră ascunsă

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

Autoritățile au declanșat o anchetă, după ce subiectele la Bacalaureatul de toamnă au fost divulgate în timp ce era susținută una dintre probe. Polițiștii din Vaslui au descoperit că e vorba despre un pompier în vârstă de 24 de ani, angajat ca soldat gradat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), care susținea proba la Limba și literatura română.

Potrivit Vremea nouă, acesta ar fi intrat în sala de examen cu o cameră ascunsă, ar fi fotografiat subiectele și, cel mai probabil, le-ar fi trimis unei persoane apropiate, care ar fi trebuit să-i transmită audio rezolvarea cerințelor.

Respectiva persoană este cea care a publicat subiectele pe internet.

Deoarece persoana care a fotografiat subiectele este angajată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cercetările au fost preluate de Parchetul Militar Iași.

„În urma cercetărilor efectuate, politiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de divulgare de informații clasificate secret de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, cercetările fiind continuate de către Parchetul Militar Iași, în vederea dispunerii măsurilor legale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.