Un hotel din perioada comunistă se transformă în bloc de apartamente

FOTO: bacau.net
FOTO: bacau.net

Clădirea în care a funcționat până în urmă cu câțiva ani hotelul Moldova din Bacău va fi transformată în complex rezidențial, potrivit zdbc.ro. Dacă lucrările de transformare vor fi avizate, blocul Moldova va fi unul fără balcoane, așa cum a fost prevăzut inițial întregul complex construit în vremea comuniștilor.

Înainte de a fi închis, Hotelul Moldova se promova ca fiind „localizat central în Bacău la o distanță de aproximativ 300 metri față de Piața Revoluției”. „Are o capacitate de cazare pentru 244 de locuri dispusă în 143 de camere (93 camere duble, 30 camere single, 10 apartamente, 10 suite). Camerele sunt dotate cu televizor, telefon, internet, minibar și aer condiționat. Hotelul dispune de 5 săli de conferință, un restaurant, o sală de fitness cu echipament modern, salon de păstrare bagaje, sală de masaj și o parcare păzită.”

Hotelul a fost cumpărat de omul de afaceri Vasile Ciobanu de la Corneliu Iacobov, care-l controla prin intermediul unei rude.

În ultimii ani s-au purtat negocieri ca Primăria Bacău să se mute în acest imobil, însă s-a renunțat la idee după ce mai multe spații de la parter fuseseră deja vândute.

Rin Grand București, din zona Vitan, este un alt exemplu de transformare a unui hotel în complex rezidențial. Din 2011, frații Ionuț și Robert Negoiță au scos la vânzare ca apartamente o mare parte din capacitatea de cazare a hotelului.

După reorganizare, unitatea de cazare va mai avea doar 600 de camere, de la 1.400, în momentul inaugurării, anunțau, în urmă cu câțiva ani, reprezentanții Rin Grand.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Ionuț Fantaziu
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.