Un bărbat care a intrat cu ATV-ul pe pârtia Cocoșul din Predeal a fost sancționat de jandarmi 2.000 de lei.
Incidentul a fost relatat pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Brașov:
„Aflată în serviciu de patrulare în zona pârtiilor Cocoșul și Subteleferic din Predeal, patrula de jandarmi a surprins un bărbat care se deplasa cu un ATV chiar pe pârtia de schi, punând astfel în pericol siguranța și integritatea schiorilor.
Jandarmii s-au deplasat de urgență și i-au solicitat acestuia să parcheze vehiculul la marginea pârtiei, pentru a-i proteja pe schiori și i s-a cerut o explicație privind motivul pentru care se deplasa cu atâta nonșalanță chiar pe pârtie, în condițiile în care la momentul acela se aflau multe persoane la schi. Nu mică le-a fost mirarea jandarmilor să descopere că acestuia i se părea ceva foarte normal să se deplaseze pe acolo, simțindu-se probabil mai în siguranță decât într-o zonă neamenajată.
Având în vedere starea de fapt, jandarmii l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2000 lei în conformitate cu prevederile HG 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreținerea și exploatarea pârtiilor și traseelor de schi pentru agrement.”
Jandarmeria Brașov le reamintește turiștilor că este interzisă circulația pe pârtiile sau pe traseele de schi pentru agrement cu automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: