Trei universități din România au intrat în topul celor mai bune din lume

Foto: Wikimedia Commons

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București au fost incluse în topul celor mai bune instituții de învățământ superior. Topul, realizat de U.S. News&World Report cuprinde 750 de instituții universitare.

Pentru întocmirea raportului, universitățile au fost punctate după 12 criterii de performanță în domeniul cercetării academice și reputația regională și globală.

„Am încercat să obținem un clasament care să constituie punctul de plecare pentru identificarea celor mai potrivite instituții pentru nevoile studenților și ale familiilor lor, indiferent dacă studenții plănuiesc să studieze aproape de casă sau vor să se înscrie la o facultate din străinătate”, a pricizat analistul șef al U.S. News, Robert Morse, printr-un comunicat de presă.

Pe primele locuri se află universitatea Harvard (100 de puncte), Massachusetts Institute of Technology (MIT) – 94,3 puncte, California-Berkley – 92,2 puncte și Stanford – 89 puncte. Pe locul al cincilea urmează universitatea Oxford (86,7 puncte), urmată de Cambridge (86,2 puncte).

Prima dintre cele românești care apare în top este Babeș-Bolyai, care a obținut 40,7 puncte și este pe locul 560 la nivel mondial, potrivit topului Best Global Universities. Cu 39,8 puncte, Universitatea București se află pe locul 588, la egalitatea cu alte cinci instituții de învățământ superior: Auburn (SUA), Braunschweig (Germania), Universitatea Catolică „Sacro Cuore” (Italia), Portsmouth (Marea Britanie) și Rovira i Virgili (Spania).

De asemenea, cu 34,8 puncte, Universitatea Politehnică din București este pe locul 706, la egalitate cu Universitatea Politehnică din Montreal.

Pe ultimele locuri se află Universitatea Niigata din Japonia (33 puncte), Lille II din Franța (Franța, 32,9 puncte) și Universitatea Maribor din Slovenia (32,8 puncte).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.