Top 5. Cele mai nereușite păcăleli de 1 aprilie

Fotografia farsei de 1 aprilie care a stârnit contre diplomatice între Liechtenstein și Germania
Fotografia farsei de 1 aprilie care a stârnit contre diplomatice între Liechtenstein și Germania

Păcălelile de 1 aprilie nu își ating întotdeauna ținta, ba mai mult, în unele cazuri chiar au stârnit panică și s-au soldat cu demiterea celor care le-au făcut.

După ce v-am prezentat cinci dintre cele mai inspirate farse făcute vreodată de 1 aprilie, acum vă invităm să citiți și despre cele mai lipsite de haz glume din istorie:

5. Evacuați Atena! Postul național de radio elen a anunțat, în 1 aprilie 1982, că nivelul de poluare din centrul Atenei a atins cote critice, iar populația trebuie să fie imediat evacuată.

Jurnaliștii greci menționeau în reportajul alaramant că școlile vor fi închise, iar șoferii trebuie să își abandoneze mașinile și să fugă spre zone cu aer mai curat.

Cum poluarea a fost și este o mare problemă a atenienilor, mulți au luat în serios anunțul și au început să părăsească orașul. Cum situația a scăpat de sub control, postul de radio a anunțat că totul a fost o păcăleală. Înfuriați, cetățenii au depus numeroase plângeri. Directorul postului și-a dat demisia în urma incidentului, iar cel care a conceput farsa a fost dat afară.

4. Mâine vine sfârșitul lumii. Institutul de cercetare Franklin, din Philadelphia, a emis un comunicat în 31 martie 1940 în care susținea că sfârșitul lumii va avea loc a doua zi, la ora 3 după-amiază. Postul de radio KYW a preluat știrea, iar la finalul ei a spus: ”Nu este o păcăleală de 1 aprilie”.

Panica a curpins orașul Philadelphia, mii de oameni apelând serviciile de urgență pentru informații. Spiritele au fost calmate doar după ce Institutul Franklin a negat că ar fi făcut o astfel de previziune.

Ideea comunicatului îi aparținuse ofițerului de presă al institutului de cercetare, care dorea să obțină cât mai multă publicitate pentru o conferință cu tema ”Cum se va sfârși lumea?”. A fost demis imediat la scurt timp după 1 aprilie.

3. Mirese pentru Liechtenstein. În 1928, ziarul german Berliner Illustrirte Zeitung a decis să le joace o festă puținilor locuitori din Liechtenstein, una dintre cele mai mici state ale Europei. Astfel, nemții au scris că Liechtenstein a rămas fără femei, după ce aproape toate au plecat la muncă în țările vecine, Austria și Elveția.

Cum principatul se confrunta cu depopularea, autoritățile de la Vaduz au decis să importe mirese. Știrea a stârnit un adevărat scandal diplomatic. Liechtenstein a considerat știrea drept o insultă, precizând că este încă o dovadă a lipsei de umor a germanilor.

Principalul motiv de supărare a fost fotografia care însoțea articolul, în care erau prezentate trei mirese, supraponderale și deloc frumoase, care erau coborâte dintr-un marfar.

2. Surplusul de vin al Norvegiei. Aftenposten, cel mai important ziar al Norvegiei, a scris, în numărul din 1 aprilie 1950, că rețeaua de magazine Vinmonopolet, singura care avea voie să comercializeze băuturi alcoolice, se confurntă cu un surplus de vin.

Compania primise un transport uriaș de vin, însă nu avea suficiente sticle să îl îmbutelieze. Astfel, cei care se prezentau în acea zi la magazine puteau cumpăra vin la 75% din preț, cu condiția să își aducă singuri recipientele: Sticle, găleți, halbe sau butoaie erau principalele sugestii ale jurnaliștilor.

Cozi lungi de oameni s-au format în fața magazinelor încă de la prima oră, însă totul s-a dovedit a fi o farsă elaborată. Potrivit poveștilor din acea vreme, sute de găleți au fost abandonate pe străzile orașelor norvegiene după ce cumpărătorii și-au dat seama că fuseseră păcăliți.

1. Eindhoven și ceața atomică. ”O zi neagră pentru Eindhoven”, a tritrat pe prima pagină publicația Eindhovensch Dagblad în 31 marite 1947, precizând că orașul olandez va fi distrus a doua zi (1 aprilie) de o ”ceață atomică” – rezultatul unui accident petrecut la fabrica Philips din localitate.

Articolul oferea tot felul de instrucțiuni bizare și amuzante în caz de cataclism, însă puțini olandezi au citit și ceea ce scria sub titlu, iar panica s-a răspândit rapid în oraș. Mii de oameni au început să părăsească zona.

Situația s-a calmat după ce primarul a intervenit radiofonic și a dat asigurări că totul a fost o farsă. Incidentul rămâne de notoriate și astăzi în Olanda.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cât câștigă cei mai puternici oameni din lume. La ce distanță e Klaus Iohannis
Au fost create fețele perfecte. Cum arată cei mai frumoși oameni
Google Street View te invită la o croazieră virtuală pe Dunăre