AcasăAlegerile editorilorVânzarea unor telefoane mobile, interzisă în România

Vânzarea unor telefoane mobile, interzisă în România

-

Vânzarea telefoanelor mobile și a echipamentelor 4G – LTE, produse de ZTE, a fost interzisă pe piața românească.

Și asta după ce producătorul chinez ZTE a primit interdicție pentru a le mai comercializa în țara noastră, în urma unei decizii a unei instanţe din Statele Unite.

Chinezii de la ZTE au fost dați în judecată de Vringo, o companie americană ce administrează peste 500 de patente, sub acuzația de încălcare a proprietății intelectuale.

De asemenea,  ZTE a fost pusă să plătească o cauțiune de 240.000 de euro.

Potrivit unui comunicat al Vringo privind decizia americanilor, companiei chineze cât și partenerilor săi din România le este interzis să importe, exporte, să introducă pe piață, să pună în vânzare sau să depoziteze orice telefon mobil ce include tehnologia 4G LTE sau echipamente de infrastructură produse de ZTE și care încorporează tehnologia 4G LTE, după cum relatează economica.net.

La rândul lor, reprezentanții ZTE susțin că această interdicție le-ar aduce un prejudiciu de 30 de milioane de euro prin încălcarea contractelor aflate în derulare cu Telekom Romania Mobile Communications și Deutsche Telekom AG.

Principalii parteneri ai ZTE România sunt Telekom Mobile Comunications Romania și ILEX GSM, partener Vodafone România.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:
Studiu. Cercetătorii, tot mai aproape de a declara cel de-al șaselea gust
Un mic paradis montan din România își extinde pârtiile

De ce a dus Elena Udrea mâna la nas înainte de a se vota pentru arestarea ei

output_UjjRiO

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

11 COMENTARII

  1. Economie, piata libera, concurenta, bla-bla-bla… Doar notiuni de manual! Cand vine vorba de concurenta si pierdere de piata la a(i)foane, mai taie din ele, d-ale dreaq, nu?! Si ce treaba avem noi cu deciziile unei curti de justitie din America?! Aaa, deciziile metropolei se aplica si in colonii, mhmmm!?! Uitasem, scuzati! Deci parteneriat, colaborare, democratie, concurenta, liber schimb… Cum naiba uitam sa aplicam deciziile din vest cand e vorba de cresteri de salarii si reduceri de impozite, deduceri si alte inlesniri…?! Cred ca bruiaza cineva transmisiile si ne ajung numai limitarile, interdictiile… Al naibii, Putin asta, numai el e de vina… 😉 Ia aifonu’, neamule, sa mananca si gura lor un ban cinstit…

    • sa nu fie vorba si de faptul ca smartphone-urile facute in Asia au un patent de a inregistra multe conversatii de tip spion pentru anumite intreprinderi militare si tocmai de-aia americanii lui peste prajit au pus asemenea interdictie si au trimis decret si la noi.idiotenii! bleack!

  2. nu suntem o tara libera,care face ce vrea. dar am o intrebare pentru americani de ce nu veniti cu argumente financiare.

    • bine punctat Clau.oare le e teama ca nu pot fii lideri cu alte creatii de-ale lor? si-asa nu vor fii niciodata mai ales ca de ani buni lider este Samsung.

  3. Ce uită americanii este faptul că 99% din producţia lor de electronice este relocată în China. Şi dacă Doamne fereşte muncitorii chinezi din fabricile lor se “hotărăsc”(sic) să ceară salarii mai mari şi fac o grevă, aşa de vreo două luni de zile, ar fi curios să se ştie ce vor face americanii. Bănuiesc că chinezii au început să plângă, mai ales că lor le e frică de americani mai rău ca unui copil de bau bau. Prin anii 70, copil fiind auzeam pe “înţelepţii” vremii, adică maturii din jurul meu, că rasa galbenă va domina lumea. Se pare că erau vorbe adevărate.

  4. Ho,ho,nu sariti.
    Pare-se ca onor postatorii de mai sus(dar nu numai) au uitat- sau poate n-au stiut niciodata- cam ce inseamna legea patentelor si a drepturilor
    Asa,de curiozitate, daca nu platesti licenta,patentul sau drepturile de autor,celui care a pus la punct un soft sau orice altceva ce se afla inregistrat, suporti consecintele.
    In unele tari serioase, chestiile astea chiar conteaza !
    In rest…dat cu presupusul.

  5. Pupincuristi romanii care is pe mana cu americanii. Daca americanii au o problema cu chinezii referitor la acele telefoane,sa o resolve cu ei …poate astia au pus in acele telefoane ceva care le bruiaza mintea la americani !

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...