Țăranii din piață, în afara legii. De trei zile riscă amenzi uriașe

Țăranii riscă amenzi uriașe Foto: Wikimedia Commons

De la 1 mai, țăranii care vând legume și fructe în piață trebuie să aibă asupra lor un carnet de comercializare pentru a demonstra unde a fost cultivată marfa de pe tarabă, dar și cantitatea pe care o vând zilnic.

Deși era obligatoriu să aibă acest carnet pentru a nu risca amenzi de 22000 de lei, agricultorii au mers la piață fără el din cauza angajaților de la primării care nu au pregătit documentele la timp.

Piețarii susțin că nu este vina lor că nu au primit atestatul de producător și carnetul de comercializare care înlocuiește chitanțierul și spun că angajații de la primării sunt de vină pentri tot haosul creat de această situație.

„Dacă mă amendează, eu am toate produsele acasă, am totul. Doar că nu este ăsta eliberat. Cine este de vină? Noi?”, a spus Ionel Constantin, unul dintre agricultorii care au ieșit zilele acestea cu marfa la piață, deși angajații ANAF fac verificări de zor în întreaga țară.

Peste tot în țară este aceeași situație, în care se încearcă și descurajarea intermediarilor care obțin sume importante de pe urma micilor fermieri, care își vând produsele pe sume de nimic.

Chiar dacă agricultorii susțin că au făcut tot posibilul să intre în legalitate, adevărul este undeva la mijloc. În mai multe primării din țară, s-au primit mult prea puține cereri, deși legea a fost dezbătută zile întregi la televizor. Unii țărani se apără și spun că nu știu de noua lege.

Atestatul de producător este valabil un an calendaristic de la data emiterii şi se vizează semestrial la primărie.
Recomandările editorilor GreatNews:
Test de cultură generală. 20 de întrebări pentru cei care vor să devină ofițeri SRI
Geniu, la 13 ani. Cel mai tânăr masterand din Europa este din România
5 porți de vis pentru grădina ta. Le poți construi singur, din lemn, piatră sau fier

Inspectorii de la ANAF, huiduiți în Vama Veche

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.