Super-inițiativă. Trei tinere din Timișoara ajută oamenii să doneze pe Facebook

Andreea, Oana și Anca îi ajută pe timișoreni să doneze (stirileprotv.ro)
Andreea, Oana și Anca îi ajută pe timișoreni să doneze (stirileprotv.ro)

Trei fete din Timișoara au reușit să construiască o comunitate puternică pe Facebook, unde sute de oameni donează lucruri celor care au nevoie.

Grupul ”Donez în Timișoara” are peste 1.200 de membri și este destinat exclusiv donațiilor făcute în orașul bănățean.

Moneda de schimb e limbajul civilizat, iar cuvintele „te rog” și „mulțumesc” sunt obligatorii, scriu cele trei fete – Anca Săptaru, Oana Kovacs și Andreea Ursu – în descrierea grupului.

Tinerele au început grupul când au decis să doneze lucrurile pe care nu le mai foloseau.

„De ce sa le arunci când cineva poate se bucură de ele. Ni s-a părut o idee bună”, spune Andreea, într-un reportaj realizat de PRO TV.

Grupul are o vechime de doar patru luni, însă numeroase obiecte au ajuns în posesia celor care au nevoie.

„Dăm de la haine, pantofi, obiecte din bucătărie. Am dat eu recent răzătoare, un filtru de cafea, nici nu mai știu, teniși, pantofi, genți am dat o grămadă”, a povestit Oana.

Singura condiție este ca persoana care primește ceva să ridice obiectul direct de la persoana care îl donează.

„Adevărata condiție o vedem atunci când ne întâlnim cu ei și când vorbim „face to face”. Îți dai seama că sunt oameni cu foarte mult bun simț, care pur și simplu au nevoie și nu își permit în momentul acesta”, a adăugat Anca.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Surprize pentru șoferi, de la eMAG. Mari reduceri la produse auto
Cele mai ieftine călătorii în ţară. Preţ cu mult sub cel al biletelor de tren şi maxi taxi
Locuri de muncă pentru croitorese, în Slovacia. Cunoștințele de limbi străine NU sunt necesare
Se caută șoferi pentru Marea Britanie și se dau salarii de peste 2.000 de euro