Studiu. Cum petrec românii Paștele

Un studiu realizat de IRES arată că 82% dintre români vor petrece Sărbătorile de Paște acasă, cu familia, în timp ce doar 4% au spus că vor pleca într-o excursie.

Mai mult de jumătate dintre cei chestionați de IRES au declarat că vor aștepta musafiri de sărbători (61%). Mai exact, dintre aceștia, 51% vor primi acasă membri ai familiei, 32% vor fi vizitați de rude, 27% de prieteni apropiați, iar 6% vor petrece cu colegi de serviciu.

Studiul IRES mai arată că 49% vor face pască și doar 43% vor mânca miel, așa cum fac în mod tradițional de Sărbătorile Pascale.

În schimb, 96% din cei care au răspuns la întrebări au spus că vor vopsi ouă în acest an. 66% au spus că vor face prăjituri de casă, iar 14% au declarat că le vor cumpăra din magazine și cofetării.

În ceea ce privește băuturile alcoolice, 48% au spus că vor bea vin făcut acasă, 12% vor avea țuică pe masă, iar 10% vor avea bere.

Mai bine de jumătate dintre cei chestionați au mai spus și că vor face cadouri pentru cei dragi. De asemenea, 66% au spus că au în intenție să facă acte caritabile în acest an, cu ocazia Paștelui.

FOTO: M S/Flickr

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Fotografia care a salvat un cățel, după 5 ani în care nu l-a vrut nimeni
O biserică maramureşeană din lemn, ridicată în Canada de un preot îndrăgostit de România
Un centru tribal vechi de 3000 de ani, descoperit pe teritoriul României


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version