5 lucruri pe care trebuie să le știi despre întreținerea unei motociclete

Motociclismul este pentru cei mai mulți deținători de astfel de vehicule mai mult decât o simplă pasiune și este de înțeles având în vedere faptul că oferă senzații unice și experiențe pline de adrenalină. Ca orice alt vehicul, pentru a funcționa perfect, o motocicletă are nevoie de o îngrijire atentă și constantă, pentru că și cea mai mică defecțiune poate face diferența între viață și moarte.

Ce trebuie să faci pentru a-ți menține motocicleta în stare perfectă de funcționare? Există mai mulți pași de îndeplinit, iar pe o parte dintre aceștia îi poți face și tu, fără ajutorul unui specialist. Vei descoperi multe sfaturi utile în blogul ATVMOTOSHOP, iar noi îți facem un rezumat al lucrurilor esențiale de urmat:

Revizii periodice

În funcție de modelul de motocicletă pe care îl ai, producătorul sau dealerul îți va spune când este nevoie să-i faci reviziile tehnice la un service autorizat. De regulă, acestea se fac anual sau în limita kilometrilor parcurși, însă dacă vehiculul este utilizat în mod constant și în condiții mai dificile, poți să mergi cu motocicleta în service chiar și mai des, pentru a te asigura că totul este în regulă. De asemenea, este recomandat să-i faci o revizie la începutul fiecărui sezon, pentru că pe timpul sezonului rece, când stă pe loc, este posibil să apară diverse probleme.

Schimbă uleiul înaintea fiecărui sezon

Pentru a menține motorul în stare perfectă este important ca schimbul de ulei să fie făcut înaintea fiecărui sezon, chiar dacă motocicleta a fost utilizată foarte puțin sau chiar deloc pe timp de iarnă. Utilizează ulei cu vâscozitatea recomandată de producător și schimbă filtrele, aceste elemente fiind esențiale pentru menținerea performanței motorului și pentru conservarea duratei de viață a acestuia.

Verificarea sistemului de frânare

Sistemul de frânare trebuie verificat în mod constant. În cazul în care constați un zgomot neobișnuit la acționarea manetei, este posibil să existe o problemă la plăcuțele de frână sau cu nivelul lichidului de frână. De regulă, producătorii de plăcuțe de frână pun marcaje de uzură care indică momentul iîn care plăcuțele trebuie înlocuite. De asemenea, lichidul de frână trebuie să fie curat, fără impurități.

Întreținerea lanțului

Ungerea lanțului trebuie făcută la fiecare 500 sau 1.000 de kilometri parcurși, în funcție de recomandările producătorului. Cu toate acestea, ea poate fi realizată mai des, dacă motocicleta este expusă umidității ridicate, la ploi, noroi sau praf. Înainte de aplicarea lubrifiantului, lanțul trebuie curățat cu o perie și un solvent. De asemenea, este important să verifici și tensiunea lanțului. În cazul în care acesta este prea strâns, sistemul de transmisie poate fi afectat.

Spălarea motocicletei

Este un lucru extrem de important, care te ajută să o menții într-o stare bună de funcționare, dar care va contribui semnificativ și la estetică. Ideal ar fi să o speli imediat ce constați depuneri de praf sau de noroi, pentru că acest lucru îți va permite să observi dacă lipsesc șuruburi sau piulițe sau dacă acestea sunt slăbite. Este de preferat să o speli pe cont propriu, având grijă la componentele electrice. Sfaturi despre spălarea corespunzătoare a unei motociclete vei găsi pe wikiHow.

Foto: Unsplash


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version